Integrare la pachet

luni, 31 iulie 2006

Integrare la pachet

 

Cu doar 6 luni înainte de 1 ianuarie 2007, autorităţile recunosc faptul că judeţul Vâlcea nu este pregătit pentru integrarea europeană. Şi asta, după o analiză serioasă, în care au fost evidenţiate cele mai importante aspecte ale vieţii economice. Pe lângă faptul că sunt de acord cu înţeleapta constatare a prefectului şi subprefectului de Vâlcea, mai trebuie să spun un lucru: nu numai că Vâlcea nu e pregătită de aderare, dar este foarte probabil ca mulţi dintre cetăţenii ei să se fi prins între timp de ceea ce-i aşteaptă după 1 ianuarie şi în consecinţă, să nu-şi dorească prea tare mult aşteptatul eveniment.

Dacă-i întrebai acum doi-trei ani pe români ce părere au despre integrarea europeană, mai bine de 80% dintre ei ar fi răspuns că toată treaba asta cu UE e o chestie formidabilă, care va scoate în sfârşit România din sărăcie. Dacă-i întrebi acum, surprizele nu vor fi foarte mari, însă se va putea constata o sensibilă diminuare a entuziasmului. Românii vor în continuare să se integreze, pentru că în acest fel vor putea să circule liber prin Europa pentru a putea munci, însă nu se mai manifestă cu atâta optimism ca în urmă cu ceva timp. Relatările din ce în ce mai realiste în legătură cu adevăratele costuri ale integrării şi-au pus amprenta asupra percepţiei generale vizavi de integrare.

Aşadar, pe de-o parte ne dorim să ne integrăm, chiar dacă nu cu aşa mult entuziasm ca înainte, iar pe de altă parte nu suntem pregătiţi să o facem. Nu avem prea multe unităţi economice care să respecte normele europene, nu avem mentalitatea necesară pentru a face lucrurile să se schimbe, nu avem bani pentru retehnologizări. Avem în schimb marea capacitate de a aştepta răbdători. Ce, încă nu ştim. Vom afla cu siguranţă la anul, când o să ni se pară că am fost loviţi cu leuca. Până atunci, suntem informaţi că judeţul Vâlcea nu dispune de abatoare, fabrici de lapte, agricultură performantă. Aflăm că ţăranii vâlceni nici nu vor să audă de programe europene pentru finanţarea unor proiecte în agricultură. Şi ceea ce este mai important, autorităţile ne spun toate lucrurile astea chiar acum, când chiar e prea târziu. Ca să o citez pe Anuţa Handolescu, prefect de Vâlcea, nu mai poţi să îngraşi porcul în ajun.

Dacă Vâlcea ar fi o ţară din Europa şi ar candida pentru integrare, ar pica. Dacă ne-am închipui că fiecare judeţ din România ar trebui să se integreze independent în Europa, am rămâne, probabil, pe dinafară cu cel puţin trei sferturi din teritoriul României. Din fericire, europenii ne iau la pachet, aşa cum se cumpărau cărţile bune pe timpul lui Ceauşescu: în pungi de plastic, alături de cărticele de doi bani despre comunism şi binefacerile lui.

Octavian HERŢA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe