Pentru a treia oară,
Cabana Petrimanu scoasă la mezat de Consiliul Judeţean
• Proiectul a fost respins până acum datorită suspiciunii privind anumite interese ascunse
Cabana Petrimanu, din Munţii Latoriţei este pentru a treia oară în câţiva ani subiect controversat pentru consilierii judeţeni. Preşedintele CJ Vâlcea, Dumitru Buşe intenţionează să vândă acest obiectiv care se află încă în administrarea statului. Precedentele încercări de a vinde cabana s-au soldat cu un eşec, deoarece consilierii judeţeni nu au fost de acord cu scoaterea obiectivului din administrarea statului.
Motivul invocat pentru vânzarea cabanei: lipsa banilor
Propunerea de vânzare a cabanei Petrimanu va fi făcută în şedinţa de Consiliu Judeţean de astăzi. Reprezentanţii opoziţiei, respectiv ai PSD şi PRM s-au declarat împotriva vânzării obiectivului. „Se crede că sunt jocuri de interese la mijloc, nu este aşa. Legea nu ne permite să facem investiţii acolo şi nici nu vreau să o transformăm într-un loc de odihnă pentru unii sau alţii cărora mai trebuie să le plătim şi cheltuielile de cazare. Nu trebuie să ne mai ascundem după deget, pentru că în timp s-a dovedit că statul este un administrator mai puţin eficient” – a spus Dumitru Buşe. Consiliul Judeţean Vâlcea a căutat şi în anii trecuţi soluţii pentru revigorarea activităţii Cabanei Petrimanu. Autorităţile consideră că renovarea complexului nu este suficientă pentru a rezolva problema şi că este necesară o administrare mult mai bună a acestui obiectiv turistic. Locaţia este foarte atractivă, peisajul deosebit, dovadă fiind afluenţa destul de mare de turişti în zonă, în special cei cu posibilităţi materiale medii, dar şi cei care iubesc muntele, indiferent de costuri.
Complexul Vidra este în aceeaşi situaţie
În aceeaşi situaţie se află şi complexul turistic Vidra, aflat în patrimoniul Sind România SA, acolo unde doar vilele sunt folosite în circuitul turistic, hotelul de 400 de locuri şi restaurantul aflându-se de 15 ani în paragină, la fel ca şi pârtia de schi, proiectată iniţial la parametri olimpici. Încăpăţânarea şi divergenţele dintre sindicatele care patronează obiectivul blochează de ani buni revigorarea staţiunii de pe malul lacului Vidra.
Cabana se află în mijlocul unui peisaj de vis
Imobilul şi terenul aferent sunt situate în comuna Malaia. Aflată în masivul Buila, la poalele muntelui cu acelaşi nume, pe valea Latoriţei, la o distanţă de peste 80 de km de Râmnic, obiectivul turistic are de suferit din cauza nepăsării autorităţilor judeţene, în administrarea cărora se află de mai bine de 15 ani. Cabana are 100 de locuri de cazare, un minirestaurant, dar necesită renovări. Consiliul Judeţean nu a făcut însă aceste investiţii din cauza lipsei banilor. Complexul turistic "Tudor Petrimanu" este situat la hotarul a trei masive muntoase, respectiv: Munţii Parâng, Munţii Căpăţânii, Munţii Latoriţei de o parte şi de alta a pârâului Curmătura, la 100 de metri distanţă de lacul Petrimanu. Accesul la cabana aflată la 1180 de metri altitudine se face fie de la Râmnicu Vâlcea spre Brezoi, Ciunget - cabana Petrimanu – pe un drum asfaltat, fie de la Râmnicu Vâlcea spre Polovragi, cheile Olteţului - cabana Petrimanu – pe un drum forestier din chei şi până la cabană. Cabana are o suprafaţă construită de 517,23 metri pătraţi şi un teren aferent de 3573,93 metri pătraţi. Prin Hotărârea Consiliului Judeţean nr. 55 din 22.04.1999 a fost dat acordul privind trecerea cabanei din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Educaţiei Naţionale în domeniul public al judeţului Vâlcea şi în administrarea Consiliului Judeţean Vâlcea. În acest sens s-a procedat la primirea imobilului menţionat, ocazie cu care a fost încheiat un protocol între Inspectoratul Şcolar Judeţean - Grupul Şcolar Energetic şi Consiliul Judeţean Vâlcea. În toată această perioadă imobilul nu a fost pus în funcţiune datorită lipsei de fonduri, ceea ce a dus la degradarea continuă a acestuia. În prezent cabana este într-un grad avansat de degradare. După ultima încercare de vânzare a cabanei aceasta a revenit în administrarea Ministerului Educaţiei, după ce consilierii judeţeni au respins vânzarea ei către fostul Corp al Gardienilor Publici. Corpul Gardienilor Publici Vâlcea solicitase darea în administare a cabanei datorită unei acute lipse de spaţiu.
Web Design by DowMedia