Executorul judecătoresc Bunescu, cercetat de Procuratură

luni, 12 iunie 2006

Executorul judecătoresc Bunescu, cercetat de Procuratură

Ministrul Justiţiei, Monica Macovei, a fost impresionată de un munte de petiţii ale unui om de afaceri vâlcean

Un executor judecătoresc vâlcean a intrat în atenţia procurorului general al României. Monica Macovei, ministrul Justiţiei, i-a solicitat recent procurorului general, Ilie Botoş, de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuarea de acte premergătoare începerii urmăririi penale, vizat fiind Dumitru Teodor Bunescu, executor judecătoresc în cadrul Camerei Executorilor Judecătoreşti din circumscripţia Curţii de Apel Piteşti. Decizia Monicăi Macovei are la bază rezultatul unui control efectuat la Vâlcea, de Corpul de Inspecţie al ministrului, verificare ce scoate la iveală mai multe aspecte negative. Ilie Botoş urmează ca în scurt timp să dispună urmărirea penală a executorului vâlcean care va fi cercetat în principal pentru onorariul perceput într-un dosar de executare. 

• Litigiu între societăţi comerciale

La baza verificărilor Corpului de Control al ministrului justiţiei se află litigiul dintre două societăţi comerciale vâlcene: Romeo Impex Com SRL şi SC Muntenia SRL Ioneşti, dosarele de executare fiind soluţionate de executorul judecătoresc, Dumitru Teodor Bunescu. Debitoarea SC Muntenia SA a înaintat un memoriu ministrului justiţiei (nr.108057/2655/M/2005) prin care i s-a solicitat efectuarea unui control profesional asupra activităţii executorului judecătoresc, cu privire la calitatea actelor şi lucrărilor efectuate în dosarele de executare silită privind societatea debitoare.

• Conflicte interminabile

SC Muntenia SRL Ioneşti fiind proprietară pe spaţiul comercial de la parterul şi subsolul blocului Cozia de pe strada Regina Maria a încheiat în ianuarie 1996 un contract de închiriere cu SC Romeo Impex Com SRL. Contractul de închiriere a generat ulterior conflicte între cele două societăţi, conflicte care s-au soldat cu diferite acţiuni judecătoreşti, hotărârile pronunţate de instanţe fiind aduse spre executare de SC Romeo Impex Com SRL prin executorul Bunescu. Firma SC Muntenia SRL a depus de-a lungul timpului numeroase sesizări tuturor organelor abilitate, solicitându-le verificarea dosarelor de executare silită întocmite la cererea SC Romeo Impex SRL Rm.Vâlcea de către executorul judecătoresc Dumitru Teodor Bunescu. În plus, reprezentanţii firmei din Ioneşti susţin că sumele pretinse cu titlul de onorariu executor depăşesc cu mult plafonul maxim stabilit prin Ordinul Ministerului Justiţiei nr.2848/2004, în mai multe dosare de executare. Printr-o sesizare înaintată Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, Dumitru Cîrstea, administratorul firmei SC Muntenia îl acuză pe executorul vâlcean că-şi exercită în mod abuziv funcţia.  „Practica obişnuită a executorului a fost să pretindă plata unor sume mai mari decât cele justificate la un moment dat, pentru a opri vânzarea silită, iar ulterior să confecţioneze şi să antedateze acte justificative. Întreaga sa activitate desfăşurată ca executor în dosarele de executare asupra noastră este exercitată în mod abuziv, cu încălcarea legii, dar şi a drepturilor şi intereselor noastre legitime….”.  Reprezentanţii firmei Muntenia susţin că în dosarul de executare nr.320/2003 executorul Bunescu a pretins în plus suma de 40.000.000 lei, care nu se justifică prin chitanţe în dosarul de executare. În plus, executorul vâlcean este acuzat că prin procese verbale constată cheltuieli de executare inutile şi abuzive: onorarii a câte trei-patru avocaţi în fiecare dosar de executare.

• Plângerile lui Cârstea au avut „neînceperea urmăririi penale“

În ciuda plângerilor repetate şi al valului continuu de petiţii şi reclamaţii la toate forurile superioare din România ale lui Cârste, executorul Bunescu nu s-a lăsat intimidat şi susţine că cel mai important aspect de care trebuie să se ţină cont este faptul că pe calea executării silite nu s-a vândut nici un bun mobiliar sau imobiliar. Bunescu spune că între cele două firme au survenit până în prezent aproximativ 18 dosare, marea majoritate fiind soluţionate ca urmare a lichidării debitului de către SC Muntenia SRL.  „Ministerul nu mi-a comunicat în nici un fel copia actului de control cu privire la plângerile SC Muntenia SRL Ioneşti, deşi li s-a cerut comunicarea procedurală a unei copii în luna martie 2006, cu revenire stăruitoare în luna mai 2006. Ca urmare a materialului de control al Corpului de inspectori am înţeles pe linia altor căi că a fost sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Cute de casaţie şi Justiţie în scopul precis al redeclanşării urmăririi penale la pretinsele indicii penale în dosare SC Muntenia SRL. Materialul care în prezent se află îndreptat spre soluţionare la organele de cercetare penală din cadrul poliţiei municipiului Rm.Vâlcea, unde deja am fost chemat de mai multe ori pentru declaraţii, rămânând ca organul competent să stabilească sau nu, existenţa unor indicii penale… Toate acestea se întâmplă deşi anterior, toate aceste plângeri penale s-au soldat cu neînceperea urmării penale. În luna septembrie şi decembrie 2005 s-a efectuat control cu privire la dosarele ce vizează SC Muntenia SRL , atât din partea Camerei Executorilor Judecătoreşti, cât şi din partea UNEJ Bucureşti, neidentificându-se neregularităţi care să  determine declanşarea urmăririi penale sau sesizarea Consiliului de Disciplină din cadrul Camerei. Am înţeles din relatarea lucrătorilor de poliţie, că reprezentantul legal al SC Muntenia SRL a refuzat să-şi dea declaraţia de menţinere a plângerii sale. Cu toate acestea ancheta se desfăşoară, dar nu ridic obiecţiuni nici la acest aspect ” a concluzionat executorul vâlcean.

• Politicul şi-a băgat „coada“

Litigiul dintre cele două firme vâlcene a captat atenţia parlamentarilor vâlceni. Deputatul PSD de Vâlcea, Aurel Vlădoiu, a urcat la tribuna Parlamentului şi a făcut o interpelare ministrului Justiţiei, Monica Macovei, solicitându-i soluţii de rezolvare a conflictului. Deputatul vâlcean a făcut o serie de acuzaţii grave la adresa instanţelor judecătoreşti: „Deşi articolul 969 din Codul Civil prevede expres: contractul este legea părţilor, astfel că orice modificare a lui se face numai prin acordul de voinţă al părţilor, instanţele judecătoreşti din raza de jurisdicţie a Curţii de Apel Piteşti au modificat contractul de închiriere după bunul plac, încălcând astfel dispoziţiile legale în vigoare. De fapt, potrivit convingerii administratorului SC Muntenia SRL Ioneşti ideea finală avută în vedere de această filieră este de a-l aduce pe proprietar în imposibilitatea de a achita cheltuielile judiciare şi de executare, astfel încât să piardă proprietatea prin executări silite”.

Ministru coleg de partid cu avocatul lui Cârstea

La finalul acestui materialul este necesar să menţionăm faptul că avocatul omului de afaceri Dumitru Cârstea este deputatul liberal Petre Ungureanu. Colegul de partid al ministrului Justiţiei, Monica Macovei. Acest fapt ne cam pune pe gânduri în legătură cu bunele intenţii ale doamnei ministru, care l-a asmuţit pe procurorul general Ilie Botoş tocmai împotriva duşmanului clientului lui Petre Ungureanu. Prea este legată cu aţă albă această chestiune! Oricum, noi vom urmări cu maximă atenţie evoluţia acestui dosar foarte interesant.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe