În Divizia D vâlceană
Alma Lex Drăgăşani a realizat scorul campionatului
• 17-1 cu FC Govora
Jucătorii antrenaţi de Adi Lupu (foto) au reuşit o performanţă notabilă. După ce au măturat pe jos cu petroliştii lui Dumitru Dobre, demonstrând încă o dată, dacă mai era nevoie cine-i şeful în fotbalul din sudul judeţului, trupa şcolii de jandarmi din Drăgăşani a făcut instrucţie cu FC Govora, o echipă care, spre cinstea şi onoarea ei, a dus meciul până la capăt, şi, chiar dacă a fost învinsă categoric, a evoluat toate cele 90 de minute. A fost o lecţie de fair-play şi sportivitate pe care govorenii au dat-o altor echipe, iar aici mă refer la aceeaşi Petrolul II Drăgăşani, formaţie ce a mers cu doar 7 jucători la AS Şirineasa chiar în etapa în care Alma Lex învingea cu 17-1. În plus, la scorul de 3-0 pentru AS Şirineasa, unul dintre petroliştii lui Dumitru Dobre s-a dat lovit şi meciul s-a întrerupt după mai puţin de jumătate din prima repriză. Ruşinos! La aceeaşi mascaradă de participare în campionat s-a pretat şi FC Vartex Rm. Vâlcea, trupa liberalului Bogdan Pistol, care la Berbeşti s-a prezentat cu numai 10 jucători, iar atunci când unul dintre ei a fost eliminat şi scorul căpăta proporţii, alţii s-au dat loviţi şi au descompletat echipa pentru ca meciul să se întrerupă, de asemenea, tot pe la jumătatea primei reprize. Întrucât cei ce au asigurat asistenţa medicală la cele două partide întrerupte au scris că, vezi Doamne!, jucătorii nu mai puteau continua meciul, AJF-ul n-a luat măsura amendării şi depunctării echipelor respective, iar ele vor putea continua liniştite să facă figuraţie şi mascaradă în fotbalul judeţean, alături de echipe frumoase, disciplinate şi valoroase precum Alma Lex Drăgăşani, această formaţie meritând să rămână singura echipă a municipiului din sudul judeţului, pentru a aduna în jurul ei cei mai buni jucători şi pentru a ataca, din ediţia viitoare, promovarea în Divizia C.
Web Design by DowMedia