Ţepe date în toată ţara cu cecuri fără acoperire
• Doi administratori vâlceni au fost arestaţi, dar poliţia mai caută şi alţii
La numai 29 de ani un administrator vâlcean a reuşit să dea într-un timp record ţepe la numeroase societăţi comerciale prin emiterea de cecuri fără acoperire pentru marfa achiziţionată. Octavian Nicolae Comăneci, din Galicea – Vâlcea a fost cercetat de poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor şi Serviciul Cercetări Penale pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune în formă continuată, fals in înscrisuri sub semnătură privată, folosirea cu rea-credinţă a creditului societăţii intr-un scop contrar acesteia şi declararea sediului fictiv al societăţii, având ca urmare o înmatriculare la Registrul Comerţului. Luând exemplul asociatului său în afaceri, Vasile Bobi Deaconu, din comuna Sălătrucel, care a fost şi el arestat şi este judecat pentru ţepe date în acelaşi mod în toată ţara Comăneci a achiziţionat produse alimentare şi materiale de construcţie de la mai multe societăţi comerciale şi a emis în schimb cecuri fără acoperire. El a păgubit societăţi comerciale din Vâlcea, dar şi din Craiova, Bucureşti, Piteşti, etc. Între timp a vândut marfa sub preţul pieţei, însuşindu-şi toţi banii. Pe numele bărbatului a fost emis ieri un mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile de către Judecătoria Râmnicu Vâlcea.
Prejudiciul total – peste 183.000 de lei
Prejudiciul total creat de Octavian Nicolae Comăneci se ridică la 183.416,01 lei noi. Primele reclamaţii împotriva administratorului vâlcean au ajuns la poliţie în noiembrie 2005. La data de 28 noiembrie administratorul unei societăţi comerciale din Râmnicu Vâlcea a sesizat faptul că vânduse mai mult de cinci tone de făină, 500 de kilograme de zahăr şi 204 litri de ulei către societatea administrată de Comăneci. Marfa, în valoare de 5223,86 de lei noi nu fusese însă plătită, deoarece pentru cele două facturi fiscale de vânzare Comăneci emisese o filă cec refuzată la plata din cauza lipsei de disponibil în cont. În urma cercetărilor a reieşit însă că vâlceanul se grăbise să vândă marfa şi să încaseze banii. În aceeaşi lună el a cumpărat de la o altă societate comercială vâlceană 20.000de bucăţi de ţiglă, în valoare de 38.000 de lei noi, iar în schimb emisese o altă filă cec fără acoperire în cont. Şi în acest caz el a vândut marfa în municipiul Slatina, sub preţul de achiziţie, dar şi-a însuşit toţi banii. De la o societate din Craiova Comăneci a achiziţionat în luna decembrie 2005 pe bază de factură fiscală bere în valoare de 30.933,91 de lei noi. Conform obiceiului, pentru marfa luată Nicolae Comăneci a emis o filă cec fără acoperire. Aceeaşi metodă a folosit-o şi la Piteşti, de unde a luat ulei în valoare de 53.500 de lei noi la data de 27 decembrie 2005.
Filă cec falsificată
În schimbul mărfii a fost emisă o fila cec ştampilată şi completată în numele societăţii administrate de Comăneci. „Din cercetările efectuate de poliţişti s-a stabilit ca fila cec face parte din carnetul de file cec aparţinând societăţii administrate de Octavian Comăneci, instrumentul bancar fiind falsificat prin contrafacerea ştampilei societăţii şi prin consemnarea în fals a datelor acesteia. A rezultat că cel care a emis fila cec, recepţionând marfa pe care a valorificat-o ulterior sub preţul de achiziţie este asociatul administratorului.” – a precizat subcomisarul Marcel Sărdaru, de la Poliţia Vâlcea. Ţepele au continuat la Bucureşti, unde Comăneci a încheiat un contract de vânzare - cumpărare cu administratorul unei firme bucureştene, pe baza căruia s-a aprovizionat cu produse alimentare în valoare totală de 109.204,74 de lei noi. Pentru plata mărfii a emis în schimb o filă cec fără acoperire în contul bancar, dar a vândut imediat marfa.
Autorul s-a ascuns de poliţie
Octavian Comăneci s-a sustras de la cercetările penale, dispărând atunci când a aflat că pe numele său fusese întocmit un dosar penal . El a fost astfel pus în urmărire locală începând cu data de 18 ianuarie 2006 de către Poliţia Vâlcea, fiind prins zilele trecute.
Faptele pentru care el va fi judecat sunt prevăzute de articolul 215 din Codul Penal, în articolul 290 Cod Penal, articolul 272 din Legea 31/1990, în Legea 26/1990.
Poliţia caută şi alţi ţepari
În acest moment atât Comăneci, cât şi Vasile Bobi Deaconu sunt arestaţi pentru infracţiuni economice, dar poliţiştii caută şi alţi vâlceni care se ocupă cu acelaşi lucru. Comăneci şi Deaconu erau asociaţi într-o societate comercială, dar mai aveau şi firme proprii. Vasile Deaconu, de 24 de ani a fost arestat în urmă cu aproximativ o lună pentru înşelăciuni în urma cărora a păgubit firme din nouă judeţe ale ţării. El a reuşit într-un timp foarte scurt să dea ţepe de peste 3,5 miliarde de lei în paguba unor societăţi comerciale din judeţele Alba, Arad, Argeş, Bihor, Dolj, Mehedinţi, Olt, Teleorman şi Vâlcea prin emiterea de file cec fără acoperire în cont. Pentru a nu fi depistat el a folosit identităţi şi ştampile false. Deaconu s-a orientat spre achiziţionarea unor bunuri care erau uşor de vândut mai departe. Toate înşelăciunile au fost comise în perioada august 2005 - martie 2006.
Web Design by DowMedia