îNVIIND IISUS DIN MORŢI A DĂRUIT VIATĂ CELOR ADORMIŢI

ÎNVIIND IISUS DIN MORŢI A DĂRUIT VIATĂ CELOR ADORMIŢI

Este Ziua Învierii lui Iisus Hristos. "Veniţi să ne veselim (duhovniceşte) cu prăznuirea. Şi unul pe altul să ne îmbrăţişăm de bucurie. Să zicem fra­ţilor şi celor ce ne urăsc pe noi; să iertăm toate pentru înviere. Şi aşa să cântăm: Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le". ( Vezi Penticostar, "Ziua învierii...").
Evenimentul istoric al învierii din morţi a Domnului lisus Hristos este atât de înălţător şi încărcat de semnificaţii şi de har, încât ori de câte ori  repetăm noi acel salut de biruinţă  "Hristos a înviat", atât în bise­rică sau cu ocazia întâlnirii unii cu alţii, la Paşti, precum şi în decur­sul celor 40 de zile până la Înălţare, el ne alimentează credinţa în biru­inţa asupra morţii prin învierea lui Hristos şi ne dă speranţă în continuitatea existenţei noastre şi dincolo de mormânt, prin acelaşi har revărsat în lume, odată cu patimile, moartea şi învierea Sa. De aceea în­treaga noastră fiinţă se străduieşte să-şi deschidă larg porţile sufleteşti în întâmpinarea sfântului eveniment al Paştilor şi să absoarbă binefacerile potenţiale ale harului divin revărsate peste tot în lume o dată cu învierea Domnului. Astfel învierea lui Hristos este o garanţie şi o putere supra na­turală oferită întregi omeniri, de a se ridica din moarte la viaţa cea adevărată. Rămânând credincios făgăduinţelor date apostolilor Săi înainte de patimi, când le spunea: după trei zile mă voi scula (Marcu 10,34; Luca 9_,22). Iisus, prin înviere a zdrobit în adevăr puterea morţii şi a ieşit din mor­mânt chiar în puterea nopţii, fără să mai aştepte revărsarea zorilor: iubi­rea este totdeauna gata să răspundă la iubire. De fapt aşa se cuvenea să fie, căci El "Lumina Lumii" (Ioan 9,5) trebuia să ne tragă pe toţi din în­tunericul nopţii spirituale la lumina zilei şi a cunoştinţei de Dumnezeu. Dar clipa fericită a slăvitei Sale învieri va rămâne pentru totdeauna pece­tluită pentru mintea noastră; numai acea noapte a fost aleasă de lisus pe­ntru a-i servi drept martor la acest eveniment unic pentru întreaga lume. Este noaptea cea preasfântă, noaptea cea binecuvântată, care a devenit mai luminoasă decât ziua, pentru a ne servi drept călăuză -tuturor pe drumul as­piraţiilor noastre sufleteşti, morale şi umane în general. De aceea, cu puţin timp înainte de patimile Sale, lisus le vorbea ucenicilor zicând: "Eu sunt calea, adevărul şi viaţa" (Ioan 14,6) pentru toţi oamenii, .şi, că chiar dacă El va muri, a treia zi va învia. Ucenicii Săi însă păstrează tăcerea la început asupra celor petrecute înainte, şi chiar asupra momentului învierii în sine. Iar dacă ostaşii care Îl păzeau au cutezat, totuşi, din datorie, să urmărească evenimentul, măreţia lui i-a copleşit în aşa măsură, încât ei  au devenit ca  nişte morţi (Matei 28,4). De fapt ce cuvinte omeneşti ar putea să relateze cele mai presus de firea noastră?! Învierea Mântuitorului Hristos este un fapt supraomenesc care se petrece la nivelul măreţiei lui Dumnezeu. Cuvin­tele biblice: "Scoate-ţi încălţămintea din picioarele tale, pentru că locul pe care calci este pământ sfânt", spuse de Dumnezeu lui Moise când se apropia de rugul care ardea, dar nu se mistuia, (Ieşire 3,2-5).
Ne arată că acolo, pe muntele Sinai, era un voal care ascundea şi ţinea în chip acoperit luminozitatea Divinităţii; în zorii învierii lui Hristos însă ne întâlnim cu Fiul lui Dumnezeu însuşi, care se manifestă în toată măreţia Sa.
Actul soteriologic (mântuitor, răscumpărător) oferit lumii prin pati­mile, moartea şi învierea lui Hristos este valabil pentru tot neamul ome­nesc de la Adam şi până la judecata cea din urmă, căci el reprezintă acea "iconomie a plinirii vremurilor, ca toate sa fie iarăşi unite (recapitula­te) în Hristos, cele din ceruri şi cele de pe pământ- toate întru El" (Efeseni_, l, l0) si prin El. De aceea, marele orator, dascăl şi învăţător al Bise­ricii creştine, Ioan Hrisostom, meditând şi folosind multiple forme alego­rice si figurative, în legătură cu actul răscumpărător şi sacrificator al Domnului Iisus Hristos, referitoare la mântuirea noastră prin jertfa Lui şi prin Învierea Lui, ne îndeamnă pe toţi în Ziua Sfintelor Paşti să ne unim duhovniceşte cu toţi oamenii din trecut şi din prezent, zicând: Intraţi toţi întru bucuria (învierii) Domnului; luaţi toţi parte la biruinţa lui Hristos asupra morţii şi a răului; şi cei dintâi şi cei din urmă bucuraţi-vă. Cei ce v-aţi înfrânat şi cei delăsători, cinstiţi Ziua Învierii; Cei ce aţi postit şi cei ce n-aţi postit, veseliţi-vă astăzi. Masa (duhov­nicească este plină, ospătaţi-vă toţi. Să gustăm toţi, împreună, din ospă­ţul credinţei; împărtăşiţi-vă toţi din bogăţia bunătăţii… Nimeni să nu se teamă de moarte, că ne-a salvat pe noi moartea Mântuitorului Hristos… Înviază Hristos şi se bucură îngerii; sculatu-s-a Hristos şi au căzut diavolii". Căci Dumnezeu „a iubit atât de mult lumea, încât pe Fiul Său_, Cel unul născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică" (Ioan 3,16; Filipeni 2,6-10). De aceea, toţi cei care L-au primit şi care cred în divinitatea lui Hris­tos să poată ajunge la demnitatea de fii ai lui Dumnezeu (Ioan 1,12) şi să dobândească nemurirea şi viaţa veşnică. Iar viaţa veşnică, cum s-a zis, este să cunoaştem pe singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos, care este Calea, Adevărul, (Învierea) şi viaţa noastră (Ioan 14, 6).
Prin Învierea lui Iisus Hristos, am ajuns şi noi la cunoaşterea adevă­ratului Dumnezeu şi în El, în chipul Lui cel veşnic strălucitor, putem iubi din nou pe Făcătorul şi Părintele nostru; putem să ne bucurăm, putem trăi pentru El şi, prin El_, putem intui şi vedea mai clar sensul existenţei noa­stre. În învierea lui Hristos, deci, găsim acel argument teologic şi ra­ţional de netăgăduit că viaţa oamenilor, creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu (Facere 1,26-27), nu se termină odată cu intrarea lor în mor­mânt. Existenţa lor spiritual-raţională este atârnată de torţile cerului. Astfel, în lumina razelor nepieritoare ale Învierii Domnului, exis­tenţa noastră de fiecare zi şi orice efort uman din lumea de faţă, devin viaţă şi efort în numele lui Hristos şi petrecerii noastre cu Dumnezeu.
Prin adevărul Învierii lui Iisus Hristos şi prin forţa harului divin revărsat în lumea noastră prin ea, întregul neam omenesc are, deci, posibilitatea şi chemarea să-şi cerceteze conduita morală, să facă eforturi susţinute pe calea  înaintării urcuşului sfinţeniei, şi poate, chiar să ajungă la desăvârşirea vieţii în lumea de faţă, aşa cum s-a întâmplat cu nenumăraţi oameni sfinţi în istorie.

Deci şi noi toţi, fiind în mare măsură conştienţi de însemnătatea, de măreţia şi de profunzimea universală a învierii Domnului, să aducem, cu smerenie_, laudă_, închinare şi mulţumire Unicului şi adevăratului Dumnezeu: Cel în Treime preamărit: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh_, amin.

Arhimandrit CHESARIE GHEORGHESCU

21 aprilie 2006

La Mănăstirea Dintr-un Lemn