Publicitatea electorală haotică, interzisă de primar
Edilul Râmnicului, Mircia Gutău este hotărât să interzică firmelor de publicitate cu care primăria va încheia contracte să mai folosească panourile publicitare pentru susţinerea campaniilor electorale. Gutău a anunţat că este hotărât să introducă o clauză specială în acest sens în contractele pe care le va încheia cu firmele de publicitate. Primarul spune că această decizie vine ca urmare a haosului provocat de afişele electorale care împânzesc tot oraşul. Nici până în acest moment afişele nu au fost complet curăţate, dând un aspect mizerabil anumitor zone din oraş. Prin această măsură, firmele de publicitate ar putea fi lipsite de posibilitatea de a scoate bani exact din zona cea mai „fertilă”: campania electorală.
Web Design by DowMedia