Dublă România - Turcia în Sala Traian
Primele meciuri pe care România, vicecampioana mondială de handbal feminin le va disputa după turneul din Rusia, vor avea loc la Rm. Vâlcea, în Sala Sporturilor Traian. Este vorba de două partide amicale cu selecţionata Turciei. Chiar dacă partidele nu fac parte din vreo competiţie de anvergură, interesul faţă de aceste meciuri este maxim. Vom avea ocazia să le vedem cu acest prilej pe câteva din vedetele ce vor veni la Oltchim în săptămânile viitoare, cel târziu până-n vară: Narcisa Lecuşanu, Ionela Gâlcă şi Valentina Elisei. Întrucât partida este organizată de FRH, intrarea la meciuri va fi taxată cu 3 lei. Partidele vor avea loc în zilele de marţi şi miercuri.
Web Design by DowMedia