Vâlcea are o şansă pentru dezvoltarea zonelor rurale
• Opt milioane de euro sunt disponibile pentru anul 2006
Judeţul Vâlcea va putea accesa în acest an proiecte care pot fi susţinute cu fonduri europene pentru dezvoltarea zonelor rurale. Singura condiţie va fi aceea ca administraţiile locale din fiecare comună să întocmească proiecte viabile în acest sens. Valoarea proiectelor care vor putea fi accesate de la Vâlcea ajunge la opt milioane de euro. Reprezentanţii primăriilor din judeţ au întocmit încă de anul trecut astfel de proiecte, majoritatea eligibile, dar până în acest moment nu s-au alocat fonduri pentru acest tip de lucrări. Conform conducerii Consiliului Judeţean Vâlcea în acest moment sunt aprobate 11 proiecte în Vâlcea, unul pentru construirea unei reţele de alimentare cu apă şi 10 pentru modernizarea drumurilor. Banii trebuie cheltuiţi neapărat în 2006. În acest fel administraţiile locale din comunele unde drumurile au fost afectate grav de inundaţii sau alunecări de teren au o şansă în plus de a le reface cu bani europeni.
Modernizare forţată
Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Dumitru Buşe pare a fi cel mai vehement atunci când vine vorba despre absorbţia fondurilor europene. Acesta a declarat că îi va pune pe primari să întocmească proiecte forţat şi că va transforma judeţul în şantier. „Judeţul Vâlcea va intra într-un amplu proces de modernizare, iar comunele vâlcene nu vor mai fi cu nimic mai prejos decât localităţile din comunitatea europeană. În acest an Vâlcea va primi de patru ori mai mulţi bani decât anul trecut, cu care se vor plăti lucrări de reabilitare a drumurilor şi de alimentare cu apă.” – a precizat Dumitru Buşe. Prin programul SAPARD sunt de asemenea bani disponibili pentru proiectele din judeţ care pot totaliza aproximativ 7,5 milioane de euro. Pentru 2007 conducerea Consiliului Judeţean speră să fie obţinute de asemenea fonduri guvernamentale necesare pentru ridicarea a trei săli de sport la la Brezoi, Băbeni şi la Colegiul Economic din Râmnicu Vâlcea. În Vâlcea au început deja să se constituie asociaţii pentru obţinerea fondurilor europene..„În luna februarie vrem să fie constituite asociaţii în tot judeţul şi să începem să inventariem proiectele mari pentru fiecare asociaţie în parte. Vor veni bani pentru infrastructură, iar până la vara ar trebui să avem în lucru proiecte de peste 50 de milioane de euro. Acesta este ultimul tren. Nu concep ca la sfârşitul lunii februarie fiecare comună din Vâlcea să nu fie prinsă cel puţin teoretic într-o astfel de asociaţie, chiar dacă actele de constituire vor fi obţinute mai târziu. Primarii o să fie hărţuiţi să facă proiecte, deoarece trebuie să accesăm proiecte mari, în valoare de zeci de mii de euro. Vreau să punem accent pe infrastructură: canalizare, apă şi drumuri, astfel încât până în anul 2012 toţi locuitorii din Vâlcea să beneficieze de aceste facilităţi. În cazul în care primarii au idei în ceea ce priveşte atragerea de fonduri aceasta va fi analizată şi pusă în practică numai după consultarea prealabilă cu specialiştii Consiliului Judeţean.” - a mai spus Dumitru Buşe. Primarii din cele 15 localităţi vâlcene unde există drumuri forestiere pot accesa şi ei fonduri SAPARD pentru refacerea drumurilor afectate. Localităţile respective sunt situate în zona de nord a judeţului. Pentru a avea acces la fonduri administraţiile locale trebuie să dovedească faptul că drumurile respective au o lungime de cel puţin 10 kilometri. Banii pot fi obţinuţi numai după întocmirea unor proiecte pe măsura 3.5 din domeniul silvic, care vor fi aprobate în ordinea depunerii, în limita a un milion de euro.
Comunele din sudul judeţului se unesc pentru întocmirea de proiecte
Comunele din sudul judeţului Vâlcea se unesc într-o asociaţie, pentru a accesa mai uşor fondurile europene necesare pentru modernizarea localităţilor. Primarii din 18 comune din sudul judeţului Vâlcea au pus bazele înfiinţării “Asociaţiei Pro Dezvoltare a Comunelor din Sudul Judeţului Vâlcea“, care are menirea de a facilita obţinerea fondurilor europene cu mai mare uşurinţă. Din asociaţie trebuiau să facă parte comunele Prundeni, Ioneşti, Orleşti, Scundu, Voiceşti, Lungeşti, Ştefăneşti, Amărăşti, Glăvile, Mitrofani, Creţeni, Pesceana, Guşoieni, Făureşti, Fârtăţeşti, Suteşti, Dănicei şi Diculeşti. Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Dumitru Buşe a constatat însă că numărul localităţilor participante este prea mare, astfel că le-a sugerat primarilor să se grupeze în mai multe asociaţii, care să atragă mai muşte fonduri structurale. Fiecare asociaţie ar putea avea şi câte un agent de dezvoltare locală. Aceşti „agenţi” vor trebui să ţină legătura între comunităţile locale precum şi cu Ministerul Integrării, să ştie să lucreze pe calculator şi să cunoască o limbă străină, pentru a face eventual şi proiecte. O sarcină importantă a acestor promotori ar fi atragerea de fonduri şi finanţări pe proiecte sociale şi economice. Din păcate puţini primari au desemnat în Vâlcea deja candidaţii pentru astfel de posturi. În comuna Prundeni există deja un om desemnat pentru a întocmi proiecte. Acesta, împreună cu alte 14 persoane din Oltenia, din judeţele Argeş şi Teleorman vor face cursuri de specializare la Drobeta Turnu Severin pe banii Centrului de Asistenţă Rurală Cheltuielile pentru cazarea şi masa cursanţilor sunt suportate în proporţie de 90%, restul fiind contribuţia fiecărei primării.
Web Design by DowMedia