O tânără cu handicap a dat statul în judecată

O tânără cu handicap a dat statul în judecată

Masterand în drept, vâlceanca Elvira Popa cere instituţiilor statului, daune de 10 milioane de euro pentru că nu i se costruiesc rampe de acces 

   În urmă cu câteva luni scriam despre o cutremurătoare poveste a unei tinere din Râmnicu Vâlcea, acum înscrisă la masterat la Facultatea de Drept din Bucureşti, care fiind imobilizată pe un cărucior trebuie să înfrunte cu stoicism indiferenţa celor care încalcă legea. Zeci de instituţii ale statului dar şi societăţi comerciale private deşi au avut termen prin lege (până la 31 decembrie 2003) ca să construiască rampe de acces pentru persoanele cu dizabilităţi, nu au făcut acest lucru, sau pe rampele construite nu se poate urca nici măcar o persoană care nu are probleme locomotorii. Articolul publicat a fost apoi subiect de presă pentru alte zeci de ziare locale, centrale sau televiziuni naţionale: Libertatea, Adevărul, Jurnalul Naţional, Realitatea, ş.a. Materialele publicate prin gravitatea lor au stârnit indignarea opiniei publice.

Ţintuită în scaunul cu rotile de la 18 ani

   Elvira Popa, fata ţintuită pe cărucior de la vârsta de 18 ani, în urma unui accident, se luptă cu morile de vânt, cu inerţia instituţiilor care fac politica struţului, băgându-se cu capul în nisip şi făcându-se că plouă la suferinţa semenilor, pentru alinarea căreia chiar sunt plătiţi să o facă. Elvira, acum în vârstă de 25 de ani, a trimis zeci de scrisori, fie ele prin plic sau corespondenţă electronică la toţi cei care ar fi trebuit să fie alături de ea. După scandalul mediatic, tânăra a obţinut dreptul de a sta într-un cămin în Bucureşti, unde condiţiile nu sunt cu adevărat cele mai bune. Ceva s-a mişcat însă! Dar până a-i fi respectate toate drepturile consfinţite prin lege, mai este cale lungă. De aceea s-a hotărât să dea în judecată statul român, prin intituţiile sale: Inspectoratul Teritorial de Stat în Construcţii Vâlcea, pentru că în multe instituţii şi societăţi comerciale vâlcene nu există rampe de acces sau acestea sunt făcute fără să poată fi şi practicabile; Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Vâlcea, pentru că deşi a depus numeroase depeşe nu i-a găsit un loc de muncă pe măsura pregătirii sale şi Autoritatea Naţională a Persoanelor cu Handicap Bucureşti, pentru dezinteresul care l-a manifestat faţă de doleanţele exprimate de Elvira Popa.

Trei instituţii chemate în instanţă

   Luni, 20 februarie, la Curtea de Apel Piteşti a avut loc, în primă instanţă, pe fond, primul termen în dosarul 30/P/COM/2006, secţia Contencios şi Contecios Administrativ, în care Elvira Popa a chemat în judecată trei instituţii. Pentru suferinţa morală cauzată, tânăra a cărei viaţă depinde de un cărucior cu rotile, a cerut o daună morală de 10 milioane de euro (36.000.000 lei RON) şi daune materiale de 90.000.000 lei. La proces a fost citat ca martor şi subsemnatul, redactor al “Ediţiei Speciale”. Intrarea până şi în clădirea Curţii de Apel Piteşti s-a făcut cu greutate pentru că nici aici nu existată rampă de acces pentru persoanele cu dizabilităţi. Elvira a avut noroc cu jandarmul care asigura paza şi care s-a oferit alături de avocatul tinerei, Bogdan Ţuglui, să o care, în cărucior, până în faţa sălii de judecată. Aici a urmat un dialog cu consilierul juridic al ITSC, până la intrarea în faţa completului, o domnişorică îmbrăcată în robă, care i-a pus Elvirei nişte întrebări jenante. “În ţara asta sunt probleme mult mai grave! Uitaţi-vă la situaţia de la Craiova, unde a avut loc explozia aceea din cauza gazelor. De ce trebuie să ieşi din casă? De ce să umbli peste tot? Problema Dvs. este una socială nu este a unei singure instituţii!”. Alo, stimabilă apărător al legii! Cu această concepţie vreţi ca România să intre în rândul statelor civilizate?  

Umilinţă fără margini

  Problema intrării în sala de judecată a Elvirei nu a fost lipsită de momente penibile. Cea de-a doua uşă de la sală nu s-a deschis, aşa că a fost chemat... “nea Ion”, meseriaşul Curţii. Omul a venit cu un scăunel, dar şi aşa era prea mic pentru a ajunge să deblocheze uşa. A venit cu o scară mai mare şi a început să bată. A deranjat completul şi a fost trimis la plimbare. Dosarul Elvirei Popa a fost lăsat ultimul şi calvarul a fost reluat. Iar a fost chemat meşterul care într-un final a reuşit să deblocheze uşa, tânăra putând intra pe cărucior în sala de şedinţe. Primul martor în proces, ing. Irina Mitu, a spus în faţa judecătoarei, magistrat care s-a dovedit a fi un om de excepţie prin modul de abordare a problemelor dezbătute în acest caz. “Despre Elvira ştiu că trebuie să înfrunte multe greutăţi, din cauza inexistenţei rampelor de acces. A mers la o instituţie, Romtelecom, să rezolve o problemă şi a stat afară, la minus 20 de grade, pentru că nimeni nu a luat-o în seamă. Era pe cale să degere până să vină cineva să o întrebe ce vrea. Merge săptămânal la Bucureşti, la masterat, şi cheltuie în afară de biletele de autobuz câte 400-500.000 lei. Biletul de taxi o costă 600.000 lei şi de cele mai ulte ori taximetriştii refuză să o ia în maşină. M-aţi întrebat doamnnă judecător în ce instituţii ar trebui să meargă Elvira. Oriunde, pentru că este un cetăţean liber. Statul român preferă să-i ţină pe oameni cu dizabilităţi închişi în casă, motivând că vor cheltui mai mulţi bani. Din cauza lipsei rampelor sau a rampelor prost construite nu de puţine ori a fost lovită când a fost transportată cu căruciorul”.  A urmat semnatarul articolului să apară în faţa judecătorului. Sintetizând le-am spus că alături de Elvira am făcut o amplă investigaţie asupra rampelor din oraşul Râmnicu Vâlcea, pe care le-am pozat. Sunt locuri unde nu există asemenea facilităţi, sau dacă există, nu corespund standardelor în vigoare neputându-se urca nici măcar un om normal, fără probleme locomotorii. Zilnic, Elvira pierde mai mult de două-trei ore să-şi rezolve problemele personale. Ea este nevoită să meargă doar în anumite magazine, este pusă în situaţia să nu poată coborâ de pe trotuar pe carosabil, tot din cauza lipsei rampelor. Au fost situaţii când căruţul pe care se deplasează a fost strivit de un autobuz sau a căzut într-o groapă de canal. Elvira nu poate merge nici la farmacia din cartier şi nici la brutărie pentru că acestea nu au accesibilităţi, care ar fi trebuit să le aibă până la 31 decembrie 2003. Întrebat fiind, am spus că eu consider că faţă de ce am descoperit pe teren este dezinteres din partea instituţiilor statului, a ITSC-Vâlcea, că nu supraveghează modul de punere în practică a legii care obligă construirea de rampe. Ştiu că nu a primit niciodată o ofertă pentru un loc de muncă. Am spus că pentru a-şi asigura traiul zilnic şi cheltuielile suplimentare pe care le face cu medicamente, Elvira face traduceri din engleză şi germană pentru a plăti pe cei care o ajută. 

Statul promite că problemele vor fi rezolvate peste 20 de ani 

  Procesul s-a amânat pentru 13 martie, când reprezentantul ITSC Vâlcea a fost obligat să prezinte o situaţie cu toate rampele care au fost construite în judeţ, iar dacă va fi nevoie, judecătorul va dispune o expertiză contabilă care să cuantifice  cheltuielile pe care tânăra le face tocmai din cauză să instituţiile statului care au atribuţiuni pentru apărarea persoanelor cu dizabilităţi sunt de principiul: “Lasă-mă Doamne, dacă vrei să mă ai!”. “Prin acest proces vreau să determin instituţiile statului să mişte ceva, să facă ceva pentru noi. Degeaba îmi vor spune că problema se va rezolva peste 10-20 de ani. Pentru mine viaţa are alte limite şi atunci când se vor rezolva lucrurile va fi probabil prea târziu. Dacă aceste drepturi ne sunt recunoscute prin lege, atunci vreau să nu fie doar pe hârtie. Dacă voi fi nemulţumită de modul cum se va finaliza acest proces, voi înştiinţa Comunitatea Europeană şi voi deschide proces statului român, la Strasbourg”, ne-a spus Elvira profund marcată de realităţile crude din România.   Cosmin RADU