Acvarim şi Apavil au directori…incomozi
Fuziunea Acvarim – Apavil a devenit aproape o obsesie pentru primarul Râmnicului, Mircia Gutău. Acesta s-a referit din nou la această fuziune ca la singura soluţie acceptabilă pentru diminuarea preţului la apa potabilă. În plus, edilul s-a referit şi la salariile mari primite de directorii din cele două societăţi. Potrivit lui Gutău, nivelul tarifului la apa potabilă se datorează în bună măsură salariilor imense primite de multitudinea de directori şi directoraşi din cele două societăţi. „Cei care se opun fuziunii sunt exact cei care-şi vor pierde avantajele, salariile de directori. Banii plătiţi de cetăţeni pentru apă se regăsesc în bună măsură în aceste salarii. Vor dispărea birocraţii şi zecile de milioane din salariile lor. Am confirmarea că preşedintele Consiliului Judeţean, Dumitru Buşe nu îşi va retrage cuvântul şi va sprijini fuziunea”, a declarat cu ocazia unei conferinţe de presă primarul Mircia Gutău.
• Octavian HERŢA
Web Design by DowMedia