Nici nu s-a uscat bine cerneala cu care a fost "scrisă" numirea în funcţia de director al societăţii comerciale "Leşia de aur", că domnul Ciupescu Jean, a şi pus mâna pe telefon.
- Alo! Salut, măi Domleţ! Ce faci, mă?
- Mulţumesc, bine! I se răspunse.
- Ai auzit, nu-i aşa?
- Ce, mă!
- Că am fost uns!
- Cu ce?
- Ei, pe dracu! Nu "cu ce", mă?
- Dar?
- Am fost uns director.
- Mă bucur! Şi... felicitări!
- Aşa , da!
- Sincer, mă bucur, Jeane!
- Atunci, fii atent!
- Sunt!
- Tu mai ai firma?
- Da! Dar în amorţire. Că şti tu, ce dracu, doar eşti la curent, ce mai merge în ţara asta?
- O să meargă, mă Domleţ! Dar ştii ce?
- Ce?
- Mâine mergi şi o actualizezi, o pui pe roate şi pe la două, treci pe la mine!
- La birou?
- Da, ce apoi vom merge la "Salon", jos, la beci.
- Bine, Jeane! Salut!
- Salut! :i Domleţ Bobinaşcu se conformă imediat. Merse la fisc, merse la bancă îşi procură de la "Ex libris" nişte imprimante şi, după ce îşi chemă şi secretara din concediu, în jur de ora două se îndreaptă spre marginea oraşului, unde pe mii de hectare se întindea renumita "Leşia de aur". Se lăsă controlat de gorilele lui Piele, adulmecat de trei dulăi, special instruiţi în mirosul "leşiei", apoi, cu "libera trecere" în piept intră, oarecum timid în biroul "proaspătului uns" director Jean Ciupescu.
- Salut, măi Jeane, mă! De-ai ştii cât mă bucur.
- Şi eu, Domleţ! Bine ai venit! Ce bei?
- Ceai, bătrâne! Doar ştii că nu sunt mofturos!
- Nu am decât "Johni Walker",acum, dar dacă îţi doreşti altceva, imediat trimit şoferul...
- Nu, Jeane! Mulţumesc! Beau ce ai!
- O ţigară? Şi Jean Ciupescu puse pe masă un cartuş de Dunhil. Hai, noroc!
- Noroc, Jeane! Şi multă baftă... Şi isteţime!...
- Bine zis! Că, dacă vrei să şti, de-aia te-am şi învăţat. Ai activă firma?
- Da, bătrâne!
- Foarte bine! Hai, bea acum, ca să mergem la "salon"! Şi-aşa mi-e o foame!
După cel mult zece minute, cei doi prieteni de acasă, de la coada vacii, doar erau consăteni, la o masă bogată, cu icre de Manciuria şi şalău în sos de ciuperci, cu vin de buturugă, vechi de treizeci de ani şi friptane de viţel bălţat şi alte delicateţuri –îşi savurau afacerea, căci acesta era scopul întâlnirii. Pe scurt, Jean Ciupescu, îi ordonase aproape lui Domleţ Bobinaşcu: Te duci la Bancă, iei bani destui, te duci apoi la Bucale, la firma "Gogzila" şi iei 2000 de tone de "Proffit". Ai înţeles? Kilogramul, acum este 160000 de lei. Dar 2000 de tone să ies! Că atât am eu nevoie în prima transă. Treci marfa, însă, şi prin firmele lui frate-meu, a soră-mi, a naşei noastre, a fratelui tău şi abia la urmă a ta. O ţii acolo!... Şi aşa a fost!
Domleţ Bobinaşcu a luat bani din bancă, a cumpărat 2000 de tone de la Bucale, cu 160000 de lei kilogramul, le-a trecut prin cele cinci firme, iar când le-a "cumpărat" Jean Ciupescu, directorul societăţii comerciale "Leşia de aur" a plătit 2000000 de lei per kilogram...
A dracului socoteală
Hoţie curată, dar cu acte în regulă!... George Achim
