Duminica a 31-a după Rusalii "A Orbului Din Ierihon"; Ap 1 Timotei 1,15-17; Ev. Luca !8,35-43.
Pe când Se apropia Iisus de Ierihon, un orb şedea lângă drum şi cerşea. Când a auzit mulţimea trecând, a întrebat ce era.
I-au spus că trecea Iisus, Nazarineanul.
Şi el a strigat, zicând: "Iisus, Fiul lui David, ai milă de mine!"
Cei care mergeau înainte îl certau să tacă, dar el striga şi mai tare:"Fiul lui David, ai milă de mine!"
Şi Iisus S-a oprit şi a poruncit să-l aducă la El; Şi după ce s-a apropiat, l-a întrebat:
"Ce vrei să-ţi fac?" "Doamne, a spus el, să-mi pot căpăta vederea".
Şi Iisus i-a zis: "Capătă-ţi vederea! Credinţa ta te-a mântuit".
Numaidecât orbul şi-a căpătat vederea şi a mers după Iisus, slăvind pe Dumnezeu. Tot poporul, când a văzut acestea, a dat laudă lui Dumnezeu. (Ev. Luca 18,35-43).
Fraţi creştini, orbul auzind venind mulţime de lume, întrebă:"Ce este, ce s-a întâmplat?" Cineva i-a răspuns:"Trece Iisus Nazarineanul". La auzul acestor cuvinte, un val nestăvilit de nădejde năvăleşte în sufletul bietului orb. El auzise de multe vindecări făcute de Mântuitorul; ba auzise că înviase chiar morţi. De aceea, cu inima plină de credinţă şi nădejde în mila Domnului, el începe să strige: "Iisuse, Fiul lui David ai milă de mine".
Dar strigătul aşa de lămurit al orbului nu plăcea la toţi cei ce-l auzeau "Cei ce mergeau înainte îl certau să tacă". Îl certau să tacă fariseii, cărturarii şi mai marii poporului, cu inimile roase mereu de viermele neadormit al invidiei, văzând cum oamenii se îndepărtau din ce în ce mai mult de ei şi alergau la Mântuitorul.
Dar orbul nu ţine seamă de nimic, nu ascultă pe nimeni, ci ascultă de glasul inimii sale, de glasul cugetului său care-i spune: strigă tare să te audă!
Desigur, se cuvine să ne întrebăm: oare Mântuitorul nu auzise de mult glasul orbului? Desigur că-i auzise şi glasul şi-i ştia deznădejdea, dar şi credinţa; însă lăsându-l să mai strige, Mântuitorul voia să facă pe orbii şi surzii sufleteşti din jurul său să-I priceapă Dumnezeirea; mai întâi că El este Mesia, Fiul lui David şi Fiul lui Dumnezeu şi apoi să le arate credinţa şi nădejdea acelui orb. Căci, dacă am pierdut nădejdea în Dumnezeu, am pierdut sufletul. Şi Sfânta Evanghelie spune: "Că ce ar folosi omului dacă ar dobândi lumea toată, iar sufletul şi l-ar pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său"
De aceea când eşti la necaz, în primejdie sau mai ales în noianul păcatelor, strigăm la El: "Fiul lui David, ai milă de mine"; ca orbul, ca să auzi glasul de mângâiere, răsplata: "Credinţa ta te-a mântuit". Amin.
