Gripa aviară bagă în sperieţi autorităţile judeţene
În această perioadă un număr mare de păsări migratoare au apărut pe lacurile de acumulare de pe râul Olt, fapt care a determinat autorităţile să ia măsuri speciale pentru evitarea apariţiei virusului gripei aviare şi al Vâlcea. Centrul local de luptă contra influenţei aviare din cadrul Direcţiei Sanitar Veterinare şi de Siguranţă a Alimentelor Vâlcea a luat măsuri de control şi examinare clinică a păsărilor din aceste zone. Au fost fixate astfel 14 localităţi ţintă pentru supravegherea păsărilor în privinţa gripei aviare. „Instituţia Prefectului a dispus în aceste zone măsurile prevăzute în Decizia 42 din 21 decembrie 2005 a Comandamentului Antiepizotic Central. În acest scop, Instituţia Prefectului a contactat comandamentele antiepizootice locale din Brezoi, Călimăneşti, Dăeşti, Bujoreni, Râmnicu Vâlcea, Budeşti, Galicea, Drăgoeşti, Olanu, Ioneşti, Orleşti, Prundeni, Drăgăşani şi Voiceşti. Printre măsurile care au fost luate se numără izolarea păsărilor în curţi sau adăposturi bine delimitate, interzicerea accesului raţelor şi gâştelor la luciul de apă şi controlul circulaţiei animalelor, astfel încât acestea să nu provină din localităţile în care evoluează gripa aviară. Conform prevederilor legale în vigoare, nerespectarea acestor măsuri va fi drastic sancţionată.” – a declarat Carmen Constantinescu, directorul de cabinet al prefectului Anuţa Handolescu.
Web Design by DowMedia