Urmând traseul formaţiei SCM Craiova din sezonul trecut, HCM Vâlcea şi-a câştigat sâmbătă dreptul de a participa în ediţia 2018-2019 a Cupei EHF. Astfel, după dispariția Oltchimului, în 2013, Vâlcea se întoarce în Europa la distanță de cinci ani - mentioneaza gds.ro
HCM Vâlcea, echipă pregătită de tehnicianul craiovean Gheorghe Sbora, a învins în semifinalele Cupei României, desfăşurate la Ploieşti, formaţia Dunărea Brăila, cu scorul de 29-23. În cealaltă semifinală, campioana CSM Bucureşti a spulberat CSM Roman, cu scorul de 38-24.
Pentru că în finală urma să înfrunte CSM Bucureşti, care este ca şi câştigătoare a unui nou titlu de campioană în României şi va evolua în Liga Campionilor, echipa vâlceană a obţinut dreptul de a juca în Cupa EHF. La fel a ajuns sezonul trecut şi SCM Craiova în Cupa EHF, după ce a jucat finala Cupei României cu CSM Bucureşti.
Ieri după-amiază, CSM Bucureşti şi HCM Vâlcea au luptat pentru Cupa României, iar echipa din Capitală şi-a adjudecat trofeul, impunându-se cu scorul de 29-22 (15-10). Argintul obţinut de vâlcence a fost prima medalie din istoria clubului HCM.
LOT HCM Vâlcea: Marina Razum, Petra Blazek, Diana Ciucă (portari); Marta Lopez, Alexandra Badea, Cristina Florica, Carmina Manea, Ana Maria Tănasie (extreme); Raluca Băcăoanu, Sara Vukcevic (piovoți); Irina Glibko, Andreea Adespii, Ines Khouildi, Natasa Krnic, Alicia Fernandez, Maria Gavrilă, Natallia Vasileuskaya (linia de nouă metri). ANTRENORI: Gheorghe Sbora (principal), Mia Rădoi, Ildiko Barbu.