Investiție de groază în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea: Primăria a cheltuit milioane de euro pe lucrări ce par special construite ca să-i sperie pe copii

vineri, 5 februarie 2016

Foto: defecti.ro
Primăria din Râmnicu Vâlcea a cheltuit peste trei milioane de euro pentru modernizarea unui parc, care la finalul lucrărilor nu este nici pe departe un loc în care copiii se pot juca liniștiți printre figurine simpatice și colorate.

Asta pentru că, judecând după felul în care arată spațiile de joacă pentru copii, s-a putea spune mai degrabă că Parcul Zăvoi este unul creat special ca să-i îngrozească pe cei mici. Situația a fost semnalată de site-ul defecți.ro.

Investiție de groază într-un parc din Râmnicu Vâlcea

Un leagăn care seamană foarte bine cu un proțap, o cămilă ”cu strabism” sau o creatură a apelor a cărei gură servește drept tobogan sunt doar câteva dintre ”atracțiile” printre care micuții din Râmnicu Vâlcea ar trebui să se joace.

Printre personajele horror din parc se numără și o zână înaripată, fără picioare și cu o față deloc prietenoasă, care susține un balansoar sau un broscoi cu o gură enormă, pe care cei care s-au plimbat prin parc l-au confundat cu un coș de gunoi.

Nici pavajul din parcul recent amenajat nu arată foarte bine. În unele zone, plăcile din pavaj nu sunt la același nivel, astfel încât copiii care ar vrea să se plimbe cu rolele s-ar putea accidenta cu ușurință - scrie b1.ro.


Foto: defecti.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe