Sparle si soparle

Sparle si soparle, 22.01.2018

La data de 13 februarie 2018, Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea va organiza concurs pentru ocuparea postului de director la Direcţia Administrării Domeniului Public (DADP). Selecţia se face cu respectarea prevederilor HG nr. 286/2011 pentru aprobarea regulamentului cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcţiilor contractuale, modificată şi […]

Sparle si soparle, 18.01.2018

  Problemele grave ale primarului din Voineasa, Gabriel Năstăsescu, nu se referă doar la faptul că nu a deschis nici până în prezent pârtia de schi, ci ele sunt mult mai „profunde” şi ţin de modul cum edilul şef a finanţat şi „administrat” domeniul schiabil. Am aflat astfel că primarul Năstăsescu ţine la secret informaţia […]

Sparle si soparle, 15.01.2018

Aflat pe cai mari în lumea afacerilor din judeţul Vâlcea în perioada 1990-2005, fostul om de afaceri şi politician Mihai Persu a ajuns astăzi „la fundul sacului”, cu datorii uriaşe şi cu firmele în faliment. Spre exemplu, SC Siomax SPRL, lichidator judiciar, scoate la licitaţie publică cu strigare, la preţ redus cu 40% faţă de […]

Sparle si soparle, 11.01.2017

Aşadar, primarul din Voineasa, Gabriel Năstăsescu (un rom născut într-o comună din judeţul Olt), a reuşit „performanţa” de a face de râs judeţul Vâlcea în faţa întregii ţări, prin faptul că nici până astăzi nu a deschis pârtia de schi, deşi ne aflăm la mijlocul sezonului de iarnă. Toată răspunderea pentru acest crasă incompetenţă şi […]

Sparle si soparle, 08.01.2017

O fantoma umbla prin Valcea si le cere oamenilor de afaceri bani, sponsorizari, contracte pentru un asa-zis ziar... care nu a aparut inca si, probabil, nici nu va aparea vreodata, pe sistemul: nu toate mustele fac miere! Pana acum a primit cateva mii de lei de la oameni care au crezut minciunile frumos ambalate in […]

Sparle si soparle, 28.12.2017

Bombă! Se aude că lichidatorul judiciar Siomax SPRL a reuşit să vândă celebrul cândva Motel-restaurant Capela din Râmnicu Vâlcea, distrus complet şi adus în faliment de către Nicolae Minea, fostul acţionar majoritar de la SC Alutus SA. În ultimii patru ani, imobilul a mai fost scos la licitaţie, dar nu s-a prezentat nimeni ca să […]

Sparle si soparle, 21.12.2017

Cine a privit zilele trecute cu atenţie imaginile difuzate în premieră de TVR de la Aeroportul Otopeni, cu scandalul iscat în 1994 de refuzul autorităţilor de a-i permite intrarea în ţară a Regelui Mihai I, a descoperit că, printre cei care se aflau la scara avionului, s-a numărat şi fostul senator vâlcean Şerban Săndulescu, de […]

Sparle si soparle, 18.12.2017

O mişcare surpriză se pregăteşte pe piaţa media din judeţ!!! Bogdan Pistol, fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean din perioada 2012-2014 şi candidat al PNL la Primăria Râmnicului în 2008, este în negocieri avansate cu un patron de ziar pentru cumpărarea unui cotidian local care există pe piaţă de peste 20 de ani. Ziarul respectiv a […]

Sparle si sopale, 14.12.2017

Polițiștii din cadrul Serviciului Ordine Publică au confiscat, marti, 51 de pomi de Crăciun, transportați ilegal, pe raza comunei vâlcene Vaideeni. Potrivit unui comunicat al IPJ Vâlcea, polițiștii au acționat pentru verificarea legalității activităților de transport și comercializare a materialului lemnos, în special a pomilor de Crăciun. Televiziunea VTV din Ramnicu Valcea are un nou […]

Sparle si soparle, 11.12.2017

Deunăzi, Agenția Națională de Integritate a constatat starea de conflict de interese de natură administrativă în cazul lui Dumitru Brădeanu, fost consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Racoviţa, judeţul Vâlcea. Acesta a participat la deliberarea şi adoptarea Hotărârii Consiliului Local prin care s-a aprobat închirierea păşunilor aflate în proprietatea privată a comunei Racoviţa, […]

Sparle si soparle, 07.12.2017

Având în vedere că Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „APA Vâlcea”, în calitate de autoritate tutelară a operatorului Apavil SA, nu a redactat şi transmis până la data de 22 noiembrie 2017 scrisoarea de aşteptare în conformitate cu prevederile OUG nr. 109/2011 şi ţinând cont de solicitările reprezentantului Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea în Adunarea […]

Sparle si soparle, 04.12.2017

Absolut scandalos a fost gestul Camerei de Comerţ şi Industrie Vâlcea, care miercuri, a premiat cu „marele trofeu” societatea Ciech Soda România... pentru pofiturile uriaşe obţinute în 2016. Cei care au realizat clasamentul trebuie să fie mai riguroşi atunci când fac astfel de topuri, pentru că, în situaţia întreprinderii în cauză, profiturile au luat cale […]

Sparle si soparle, 27.11.2017

Deşi ziarul nostru a mediatizat şi înainte şi după evenimentul, organizatorii Galei Uniunii Artiştilor Plastici din România, găzduit joi, 23 noiembrie, de un hotel din Râmnicu Vâlcea, nu s-au gândit să treacă numele publicaţiei noastre la partenerii media ai momentului festiv. Nu este nici o supărare din partea noastră, dar la categoria parteneri media a […]

Sparle si soparle, 23.11.2017

La fel ca Ghiţă Pristanda, unul dintre personajele piesei de teatru „O scrisoare pierdută” de Ion Luca Caragiale, şi oamenii deputatului Cristian Buican au „umflat” de patru ori în comunicatele oficiale numărul manifestanţilor care au participat la „protesul” organizat de PNL Vâlcea, luni, 20 noiembrie. Personajul Pristanda este celebru prin faimoasa sa numărare a celor […]

Sparle si soparle, 20.11.2017

Aşadar, pentru prima dată în istorie, gala Topului Firmelor Vâlcene nu a putut avea loc din cauză că administratorul Centrului de Expoziţii Seaca din Călimăneşti nu avut grijă să asigure condiţiile de temperatură optime. În acest fel, peste 200 de patroni, reprezentanţi de firme, politicieni sau jurnalişti au trebuit să facă cale întoarsă, punând din […]

Sparle si soparle, 16.11.2017

Aflată în prim-planul luptei pentru apărarea valorilor democratice și pentru libertate în perioada 1990-2007 din judeţul Vâlcea, Asociaţia Pro Democraţia - Club Râmnicu Vâlcea îşi va înceta existenţa juridică peste câteva zile, prin radierea din registrul organizaţiilor neguvernamentale. În ultimii 10 ani, în judeţul Vâlcea, Asociaţia Pro Democraţia nu a mai desfăşurat acţiuni sau activităţi […]

Sparle si soparle, 13.11.2017

La fel ca în cazul de la Bujoreni, la alegerile locale parţiale de la Primăria Vlădeşti, candidaţii liberali au fost umiliţi şi au strâns voturi doar cât... locatarii unui bloc de locuinţe. Nimeni din conducerea organizaţiei PNL Vâlcea nu îşi asumă răspunderea politică după aceste eşecuri răsunătoare (inclusiv deputatul Cristian Buican, care a băgat capul […]

Sparle si soparle, 09.11.2017

Intr-un clasament al corectitudinii si profesionalismului, suntem siguri ca actualul inspector scolar general, Andra Bica, este undeva in top la nivel national! Andra Bica este cinstita si intransigenta cu toate cadrele didactice din invatamantul valcean, pornind de la educatoare, invatatoare si profesori. Pentru ca aplica intocmai regulamentele scolare si legile in vigoare, unele cozi de […]

Sparle si soparle, 06.11.2017

Decizia preşedintelui Consiliului Judeţean, Costi Rădulescu, de anulare a taxei speciale de 1% pentru funcţionarea Salvamont a fost FOARTE BUNĂ şi a fost bine primită de agenţii economici din turism aflaţi în nordul judeţului Vâlcea. Chiar dacă i-am criticat mai mereu pe liberali, iată s-a dovedit că intervenţiile consilierilor judeţeni (în special Aurel Simion şi […]

Sparle si soparle, 02.11.2017

Breaking news! Un furt de 40 de tone de cărbune de la Berbeşti-Alunu încearcă să fie muşamalizat de conducerea Direcţiei Minerit a CET Govora pe mână cu Poliţia oraşului Berbeşti?! Transportul ilegal de lignit, deşi este mare, nu a fost menţionat în buletinele de presă ale Poliţiei, semn că încă se poartă „negocieri” la Berbeşti […]

Sparle si soparle, 30.10.2017

Se ştie că organizaţia ALDE Vâlcea, în special preşedintele-absolutist Dumitru Lovin, i-a retras sprijinul politic consilierului local Eduard Vârlan, dar încă nu a trimis către Primăria Râmnicului nici o adresă oficială cu privire la decizie, dar nici cu numele supleantului care să-i ia locul lui Vârlan. Astfel, marţi, Consiliul Local va constata doar încetarea de […]

Sparle si soparle, 26.10.2017

Se ştie că, săptămâna trecută, o delegaţie de circa 50 de persoane a liberalilor vâlceni a fost în vizită „de documentare” la Bruxelles, la Parlamentul European, la invitaţia europarlamentarului Cristian Buşoi. A fost prima vizită de acest gen în Belgia, după ce preşedintele Buican şi cu o parte din primarii PNL plecau anual în deplasări […]

Sparle si soparle, 23.10.2017

Nelipsit de la toate chefurile, manifestările şi evenimentele localităţilor din judeţul Vâlcea, primarul din Prundeni, Ion Horia Horăscu, s-a gândit să facă şi el o zi a comunei şi astfel a organizat duminică, 22 octombrie, o mega-super-petrecere la care a chemat peste 500 de invitaţi. Fără sprijinul sponsorilor, toată chermeza intitulată pompos „Drumul vinului vâlcean” […]

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe