În urma violenţelor din „Vestul Sălbatic” al Vâlcii, adică zona Berbești-Alunu, prefectul Florian Marin a avut marţi dimineaţă o întâlnire cu șefii IPJ Vâlcea și IJJ Vâlcea, pentru a prezenta măsurile pe care le-au dispus, în așa fel încât în zona menționată să fie restabilit climatul de siguranță publică. După numai câteva ore de la […]
Sub rafalele unei ploi torenţiale, primarul comunei Roşiile, Doru Diaconu, a reuşit totuşi să organizeze, în condiţii acceptabile, Ziua comunei, în data de 29 iunie, ceea ce merită toată aprecierea noastră. Mai menţionăm că spectacolul artistic şi interpreţii de muzică populară şi-au ţinut recitalurile, conform programului anunţat.... Recent, conducerea Oltchim a adoptat Codul de […]
Salariile conducerii executive de la Oltchim au fost DUBLATE anul trecut, probabil în urma rezultatelor financiare bune obţinute de companie. Cel puţin aşa reiese din declaraţia de avere a directorului Victor Avram, care în 2017 a avut un salariu lunar net de circa 200 milioane de lei vechi, faţă de 100 milioane de lei vechi […]
Secţia de Drumuri Naţionale Vâlcea din cadrul CNAIR (unde directoare este incompetenta Lăcrămioara State) este principala vinovată de tergiversarea începerii lucrărilor de consolidare a drumului DN 64 la intrarea în Băile Olăneşti, după... trei luni de la activarea alunecării de teren. În ultima perioadă, din cauza ploilor abundente, a fost afectată jumătate din platforma drumului […]
Joi, 28 iunie, este o zi crucială pentru CET Govora deoarece creditorii vor fi OBLIGAŢI să voteze planul ambiţios de redresare al societăţii, după 2 ani de la intrarea în insolvenţă. Dacă planul este respins, CET Govora intră în FALIMENT. Conform planului de reorganizare al CET Govora (ce cuprinde circa 300 de pagini), plata creanţelor […]
Felicitările noastre sincere primarului din Vaideeni, Daniel Băluţă, care s-a mobilizat exemplar şi a reuşit ca în numai două zile să elimine efectele viiturilor şi inundaţiilor din centrul localităţii şi să organizeze renumitul festival de folclor „Învârtita Dorului”. Reamintim că, în 21 iunie, un număr de 50 de gospodării au fost inundate şi mai multe […]
Tot scandalul iscat în jurul demisiei (!?!) preşedintelui organizaţiei ALDE Vâlcea demonstrează din plin faptul că acesta nu este om de echipă şi nu reuşeşte să fie un adevărat lider de partid politic. Deşi are puţini membri de partid „de calibru”, acesta a încercat mereu să scape de ei, speriat fiind că aceştia complotează să […]
„Victoria” fostului director al Oltchim, Constantin Roibu, împotriva administratorilor judiciari, în privinţa plăţii despăgubirilor de 500 milioane de euro este NEDEFINITIVĂ şi va fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Piteşti. Administratorul judiciar Gheorghe Piperea a spus presei naţionale: „Aşteptăm pronunţarea sentinţei, care s-a amânat două săptămâni, iar dacă soluţia va fi negativă urmează […]
Sa moara carcotasii de ciuda: Succes al primarului Mircia Gutau: Sala Sporturilor Traian va trece in administrarea Primariei Ramnicu Valcea. In data de 14.06.2018, ora 13.00, în sala de şedinţă a Primăriei Ramnicu Valcea, va avea loc şedinţa extraordinară aConsiliul Local al municipiului, cu următoarea ordine de zi: Raport și proiect de hotărâre privind solicitarea de preluare a […]
Mai deunăzi, Consiliul Judeţean a aprobat lista de 3 candidaţi pentru posturile de membru în consiliul de administraţie al SC Apavil SA, fiind aleşi Elena Simona Predescu, Ion Adrian Iliescu şi Gheorghe Mihai Duţu din cele patru propuneri făcute. Surprinzător, propunerea „la cacealma” a consilierilor judeţeni liberali - Cristian Jianu, fost director al societăţii - […]
Primarul comunei Golești, Dumitru Ropină, a efectuat în 2016 plăți ilegale de circa 1,2 miliarde de lei vechi, în cadrul obiectivului de investiții „Alimentare cu apă a satelor Aldești și Blidari, comuna Golești”, prin majorarea nejustificată a cheltuielilor cu manopera înscrise în situațiile de lucrări. Asta au constatat inspectorii Curţii de Conturi, care au mai […]
Ipocrizie şi inconştienţă în rândul consilierilor judeţeni liberali! La şedinţa ordinară a CJ Vâlcea, de miercuri, 30 mai, aceştia au încercat să... blocheze aprobarea ordinii de zi pe motiv că preşedintele Costi Rădulescu nu a inclus pe ordinea de zi şi punctul referitor la înfiinţarea unei unităţi medicale la Bălceşti, în subordinea Spitalului Judeţean Vâlcea. […]
Prefectul Florian Marin a ţinut să dezmintă public că ar exista tensiuni între el şi primarul Mircia Gutău şi a mai precizat că NU va candida la Primăria Râmnicului la alegerile locale din 2020. „Am văzut într-un ziar local o știre despre existența unor tensiuni mari între mine și primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, domnul Mircia […]
În atenţia Consiliului Judeţean şi a RAJDP Vâlcea: drumul judeţean 703F în interiorul comunei Runcu arată ca după bombardament, plin de gropi şi cratere, şi, de aceea, are nevoie urgentă de reparaţii şi asfaltări. Cei 7-8 km de drum de la intrarea până la ieşirea din comuna Runcu nu au avut parte decât de mici […]
Iată că acum, cei 3-4 ani de insolvenţă s-au dovedit benefici din punct de vedere economic pentru cele două mari companii de stat din Vâlcea: Oltchim şi CET Govora. Ambele întreprinderi erau în pragul falimentului, cu datorii şi pierderi uriaşe, dar în prezent au ajuns să reprezinte un etalon a ceea ce înseamnă redresare economico-financiară, […]
În contextul lucrărilor de amenajare cu dale elastice a trecerii la nivel cu calea ferată de pe strada Gib Mihăescu, Primăria Râmnicului ar trebui să ia în considerare foarte serios construirea unui pasaj pietonal subteran paralel cu calea ferată pentru a se asigura, astfel, trecerea liberă a numeroşilor pietoni care vin de la Gară şi […]
Zilele trecute, comisia de concurs a anunţat rezultatul concursului de proiecte de management la Filarmonica „Ion Dumitrescu” Râmnicu Vâlcea. Astfel, noul manager al instituţiei va fi Petruţ Constantinescu, care a obţinut nota 9,93, în timp ce contracandidatul Dionid Sandu a luat numai 6,76 după prima etapă (la etapa a doua nu s-a mai prezentat). Candidatul […]
Recent, acţionarul Sonae Sierra, proprietarul clădirii River Plaza Mall din Râmnicu Vâlcea, a ales trei noi administratori, respectiv pe Pedro Jose D-Homme Caupers, Athanasios Efthymiopoulos și Joaquim Fernando De Castro Ribeiro, toți cu un mandat până la data de 31 mai 2022. Schimbarea conducerii River Plaza Mall din Vâlcea vine după ce, în 2016, a […]
Referitor la prejudiciul constatat de Curtea de Conturi cu ocazia misiunii de audit financiar la Primăria comunei Ghioroiu, respectiv 220 milioane de lei vechi reprezentând valoarea lucrărilor decontate, dar neexecutate, la obiectivul de investiții „Alimentare cu apă comuna Ghioroiu, județul Vâlcea”, s-a dispus extinderea verificărilor, determinarea întregii întinderi a acestora, stabilirea persoanelor răspunzătoare și […]
Consilierul local liberal Grigore Crăciunescu s-a aflat în stare de incompatibilitate la şedinţa Consiliului Local de joi, 26 aprilie, atunci când a votat penttu suplimentarea unui teren concesionat societăţii Diana, firmă ce se „înrudeşte” chiar cu... numitul Grig Crăciunescu. Aspectul a fost sesizat de primarul Mircia Gutău (care i-a atras atenţia lui Grig că îi […]
Se aude că fostul primar de tristă amintire al Râmnicului şi parlamentar în peroada 2012-2016, Romeo Rădulescu, s-ar fi dus pe la Bucureşti pentru a purta negocieri cu ex-premierul Dacian Cioloş pentru a fonda la Vâlcea filiala noului partid „Mișcarea România Împreună”. Se ştie că individul de Romeo Rădulescu a fost un traseist politic notoriu, […]
Imediat după ce se vor finaliza lucrările la străzile din Râmnicu Vâlcea şi se va fluidiza, cât de cât, circulaţia maşinilor, atenţia Primăriei trebuie să se concentreze pe reabilitarea şi extinderea TROTUARELOR pentru pietoni, care în mare parte arată dezastruos, ca după război. Ne referim la trotuarele de pe străzile secundare, din cartiere, multe dintre […]
Controversatul vâlcean Bogdan Badea, ajuns pe „filiera” politică a ALDE în fruntea unei companii importante a statului - Hidroelectrica - a propus zilele trecute adunării generale a acţionarilor majorarea salariului său la suma astronomică de peste 20.000 de euro LUNAR, unul dintre cele mai mari salarii din sectorul de stat. Ar fi bine dacă Ministerul […]
Web Design by DowMedia