Recent, Primăria Bărbătești a primit avizul de principiu de la Transgaz pentru introducerea rețelei de gaze naturale. Anul trecut, Primăria Bărbătești a format un ADI, împreună cu localitățile Păușești Măglasi, Stoenești si Costești, iar acum se lucrează la proiectare și studiul de fezabilitate pentru toată comuna. Conform primarului din Bărbătești, Constantin Banacu, este aproape […]
Încă de anul trecut, primarul comunei Scundu, Dumitru Blejan, a depus la Ministerul Dezvoltării Regionale două proiecte pentru modernizare drumuri și iluminat public stradal, dar nu a primit răspuns. Primarul Drumitru Blejan este optimist și speră să primească finanțare pentru aceste proiecte care sunt în folosul comunității. Primarul din Scundu este unul dintre primarii […]
ANUNȚ Pentru a veni în întâmpinarea nevoii cetățenilor comunei, Primăria Bujoreni oferă gratuit locuitorilor care nu se pot deplasa sau nu găsesc să-și procure, măști de protecție. De altfel, încă de acum două săptămâni, am început distribuirea măștilor, la bătrânii singuri, bolnavi, la persoanele aflate în izolare sau care s-au plâns că nu au de […]
Proiectul „Creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe” în orașul Călimănești va primi finanțare în acest an. Solicitarea de finanțare a fost depusă la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, conform OUG nr. 18/2009 privind creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe. Au fost depuse solicitări pentru 10 blocuri din orașul Călimănești. Cotele de […]
În primăvara acestui an, primarul din Tomşani, Dumitru Pearcu, va începe asfaltările în satul Bogdăneşti: „În prezent putem vorbi de o infrastructură impecabilă, avem cele mai multe drumuri asfaltate raportat la suprafaţa localităţii, râul Bistriţa nu mai este un handicap pentru satele riverane fiind realizate poduri de legătură pentru fiecare comunitate. Se lucrează […]
În primăvara acestui an, primarul comunei Guşoeni, Nicolae Concioiu, va așterne covor asfaltic pe un drum din satul Măgureni. Încă de la începutul acestui an, primarul Nicolae Concioiu a semnat contractul de concesionare a Serviciului de Distribuție Gaze Naturale și în cel mai scurt timp vor demara lucrările de construcție, iar până în anul […]
Consiliul Local al comunei Nicolae Bălcescu, întrunit în ședință ordinară în data de 03.03.2020, a aprobat utilizarea parțială a excedentului aferent anului 2019, în sumă de 100.000 euro pentru realizarea obiectivului de investiții „Modernizare și dotare Cămin Cultural sat Valea Viei”. În luna februarie, tot Consiliul local al comunei Nicolae Bălcescu a adoptat bugetul […]
De curând, primarul comunei Stoileşti, Florin Ionescu, a început un program de asfaltări de drumuri în lungime de 15,3 kilometri: „Pe Uliţa Nemțești, prin acest program s-a realizat doar turnarea primului strat de asfalt, pe o lungime de 3,6 kilometri. Avem proiectele deja întocmite şi aşteptăm lansarea programului PNDL 3 pentru a fi introduşi […]
ANUNŢ Începând de luni, 06.04.2020, se reia procedura pentru eliberarea adeverinţelor necesare la APIA. Acestea se vor elibera doar la cerere, care se primesc prin TELEFON — 0250.77.25.22 (NU ESTE NECESAR SĂ VĂ DEPLASAŢI LA SEDIUL PRIMĂRIEI). Veţi comunica numele si prenumele fermierului care solicita adeverinţa, adresa şi, OBLIGATORIU, numărul de telefon pentru a putea fi contactat de reprezentanţii primăriei şi APIA. Vă rugăm de asemenea să specificaţi şi agenţia […]
COMUNICAT 02.04.2020 In conformitate cu ordonanta militara nr.4/29.03.2020 art.6, UAT Baile Olanesti a asigurat montarea de dispozitive cu soluții dezinfectante la toate intrările blocurilor de locuințe și a procedat la dezinfectia scărilor de bloc și a spațiilor comune existente. Igienizarea se face prin pulverizarea unei solutii de hipoclorit de sodiu, substanta cu eficienta dovedita de […]
Recent, primarul comunei Mădulari, Daniel Dimulescu, a finalizat asfaltarea unui drum de 2 km în satul Bănţeşti, valoarea totală a finanţării alocată prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală fiind de peste 17 miliarde de lei vechi. Potrivit autorităților locale, investiția se realizează cu bani guvernamentali, și cu sprijinul Consiliului Județean Vâlcea: „Investița va deservi […]
Încă de la începutul acestui an, Consiliul Local al comunei Lădești a aprobat înființarea Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor al comunei Lădeşti, care va avea sediul în centrul comunei. „Am inițiat acest proiect pentru că am considerat că timpul are o valoare din ce în ce mai importantă pentru noi toți […]
Până în luna iulie acest an, Primăria Berislăvești va termina modernizarea celor 31 de drumuri locale: un proiect care cuprinde 21 de drumuri cu fonduri guvernamentale și încă unul de 10 drumuri cu fonduri europene. În cursul acestui an, primarul interimar al comunei Berislăvești are în vedere construcţia unui pod, la Rădăcineşti, în punctul […]
Încă de la începutul acestui an, primărița din Popești, Aurora Măgura, a finalizat modernizarea dispensarului uman din localitate, proiect pentru care Guvernul a alocat circa 140.000 euro: „S-au făcut lucrări de modernizare a acoperișului, tencuieli, dotări cu aparatură și mobilier adecvat acestei activități a dispensarului uman din comuna Popeşti. Clădirea inițială a dispensarului a […]
Cu bani din bugetul local pe 2020, primarul comunei Pietrari, Nicolae Moraru, va asfalta în primăvara acestui an încă 4 ulițe: „Este vorba de ulițele La Fântână, La Cilică, La Giurcani, La Viteazu. De asemenea, mai avem proiectul ce se derulează prin CNI, unde avem de reabilitat o porțiune de drum, de 500 de […]
La începutul acestui an, Primăria comunei Roşiile, în calitate de autoritate contractantă, a invitat firmele să transmită oferta de preț pentru proiect tehnic și detalii de execuţie pentru obiectivul de investiții „Extindere reţea canalizare apa uzata si menajera 9,7 km in comuna Roşiile, Judeţul Vâlcea”. Sursa de finanţare a contractului este bugetul de stat […]
La propunerea primarului Nicolae Sărdărescu, Consiliul local al oraşului Horezu, întrunit în şedinţa extraordinară în data 12.02.2020, a aprobat proiectul „Reabilitare, modernizare şi extindere sistem de iluminat public în oraşul Horezu, judeţul Valcea” în vederea finanţării acestuia în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020. Valoarea totală a proiectului este în cuantum de circa 2 milioane […]
În luna februarie, Consiliul local al comunei Perișani a adoptat bugetul local pe anul 2020 estimat la suma de circa 10 milioane de lei. Făcând un scurt bilanț, primarul comunei Perişani, Ion Sandu, spune că anul trecut s-au asfaltat 15 drumuri sătești și două forestiere, rămânând de executat lucrări la drumul Tătui din satul […]
În acest an sau anul viitor, primarul comunei Zătreni, Constantin Lițoiu, are în vedere modernizarea sediului primăriei, care nu a mai beneficiat de reabilitări de mai mult timp. În luna februarie, Consiliul Județean Vâlcea a decis alocarea sumei de 1 miliard de lei vechi către Primăria comunei Zătreni pentru finanțarea cheltuielilor privind drumurile comunale. […]
Conform primarului comunei Vaideeni, Daniel Băluţă, Școala „Luca Solomon”, aflată în zona centrală a localităţii, ar urma să fie modernizată şi dotată cu fonduri prin PNDL 3, imediat cum noul program va fi lansat: „Prin acest proiect de modernizare, ne propunem în primul rând să refacem grupurile sanitare, în interiorul şcolii, pe fiecare etaj. […]
Conform primarului Sorin Romcescu, în prezent, la Slătioara sunt în execuție lucrările la dispensarul uman, construcţie care se ridică în satul Mogeşti. În luna iulie 2019, primarul Sorin Romcescu a dat ordinul de începere al lucrărilor la dispensarul uman din satul Mogești. În schimb, în luna martie anul trecut, primarul a scos la licitaţie […]
Informatii utile pentru locuitorii comunei Vladesti, transmise de Primaria Vladesti:
Primarul localităţii Budeşti, Ion Vlădulescu, spune că în 2020 va începe execuţia și introducerea reţelei de gaze naturale: „Este necesar pentru industrie, agenţii economici din parcul industrial au nevoie urgentă de sistemul de gaze naturale, nu putem să gândim un parc industrial dezvoltat fără această utilitate. Gazele naturale asigură producţie, asigură încălzirea salariaţilor, este […]
Web Design by DowMedia