Prim plan

Primarul Florinel Constantinescu şi Călimăneştii de dincolo de Călimăneşti

Călimăneşti pare un oraş simplu. Hoteluri şi pensiuni de o parte şi de alta a drumului naţional. Plictisitor oraş. Asfalt, beton şi oameni în starea aceea de vacanţă, un pic surescitată. Un oraş plictisitor ar trebui să aibă un primar plictisit. Sincer, aşa mi-l închipuiam pe medicul veterinar Florinel Constantinescu. Surpriza a fost cu atât […]

Clădirile abandonate ale şcolilor vor fi preluate de primării

  Ca urmare a unei interpelări formulate de un parlamentar vâlcean, privind destinaţia clădirilor abandonate de şcoli, Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice a comunicat că în conformitate cu prevederile din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, schimbarea destinaţiei bazei materiale a instituţiilor şi unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat se poate face de către autorităţile administraţiei […]

Trovanţii din Costeşti – pietrele vii ale României

  Iubesc calatoriile si sportul. Aleg drumetiile si plimbarile cu bicicleta la munte sau la mare in locul lenevitului. Sunt o persoana activa care se relaxeaza in linistea naturii si imi place sa cunosc in detaliu fiecare loc in care ajung. Ce sunt ăia trovanţi, de ce se mişcă, de ce cresc şi unde îi […]

„Zilele Oraşului Băile Olăneşti”

În perioada 17-19 iulie, va avea loc a VI-a ediţie a „Zilelor Oraşului Băile Olăneşti”, eveniment care marchează, totodată, şi împlinirea a 488 de ani de la prima atestare documentară a localităţii. „În prima zi a sărbătorii tradiţionale, începând cu ora 16.00, se va desfășura un concert cu formaţiile „Timpuri noi” şi Ansamblul folcloric „Rapsodia […]

Conducerea CJ Vâlcea va propune Guvernului modificarea limitei Parcului Buila Vânturariţa pentru activitatea minieră

Zilele trecute, vicepreşedintele cu atribuţii de preşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea, Gheorghe Păsat, a avut o întâlnire informală cu reprezentanţii SC Ciech Soda România SA (fosta USG), Sucursalei Exploatării Miniere Râmnicu Vâlcea şi SC Oltchim SA. Întâlnirea a avut scopul analizei situaţiei de suprapunere a limitelor Parcului Naţional Buila Vânturariţa cu perimetrul minier al Societăţii […]

Familia Antonescu a dat lovitura: Operatorul Affidea preia trei centre medicale Sanmed din Vâlcea

Operatorul de servicii medicale private Affidea România, fostul Euromedic, a preluat cele trei centre medicale Sanmed prezente pe piaţa locală. Affidea ajunge la un total de 14 centre în oraşele Bucureşti, Constanţa, Medgidia, Mangalia, Focşani, Iaşi, Râmnicu Vâlcea,  Slatina, Cluj, Arad, Petroşani. ”Anul 2015 este unul extrem de ambiţios pentru Affidea, an în care ne […]

Ovidiu Fiera, fostul sot al handbalistei Adina Meirosu, si-a refacut viata alaturi de o frumoasa blonda

Adina Meirosu, una dintre cele ai frumoase handbaliste din Romania, a trecut printr-o perioada de cosmar, din cauza careia s-a si retras din activitate. In 2012, Adina a pierdut o sarcina cu gemeni, iar peste cateva luni a divortat de sotul sau, Ovidiu Fiera, un om de afaceri din Ramnicu-Valcea. S-a speculat chair ca motivul […]

Iniţiativă legislativă | 500 € pe lună, ca să vină acasă

  Tinerii care muncesc în afara ţării ar putea câştiga bani frumoşi dacă se întorc acasă să muncească. Toţi cei cu vârste sub 35 de ani vor putea câştiga 500 de euro, pe lângă salariu, dacă se angajează în România. Autorităţile vor să aducă înapoi în România tinerii specialişti care lucrează în Occident Publicitate Concret, […]

“Învârtita Dorului” de la Vaideeni: festivalul din Valcea unde artistii din Marginime domolesc dorurile localnicilor…

Folclorul are valori multiple: valoare moral-creştină, anumite genuri populare, cum sunt colindele, cântecele de stea, îşi au izvorul în Sfânta Scriptură, ele având „idei de adâncă şi largă cuprindere teologică..., de aceeaşi valoare ca şi imnologia Bisericii, …ca şi primele scrieri patristice de pe pământul strămoşesc…“ (IPS Teoctist, Iaşi, 1985); valoare istorică, fiind un ecou […]

CET Govora caută firmă care să recruteze noul director general

In baza decizieinr 31/04.06.2015, Consiliul de administratie al CET Govora, mandateaza conducerea executiva a societatii sa efectueze demersurile legale ( conf. OUG 109/2011 privind guvernanta corporativa a intreprinderilor publice) in vederea selectiei unui expert independent persoana juridica specializat in recrutarea resurselor umane, caretrebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele criterii: Experienta in recrutare de personal in domeniul […]

VIDEO Documentar: Râmnicu Vâlcea - Orasul Hackerilor

”Numele meu este Iceman și am început să sparg conturi pe internet în 1998. La vremea respectivă, cea mai utilizată parolă era 123456. Internetul a fost cel mai bun prieten pe care l-am avut. (…) Am spart conturile unor membri ai familiei Bush, contul lui Hilary Clinton, am intrat pe multe conturi ale familiei Rockefeller”, […]

Caşcavalul de Horezu a intrat pe pieţele din Peninsula Iberică

  Cașcavalul de Horezu produs după o rețetă tradițională a Olteniei de sub munte a cucerit Spania, a declarat pentru AGERPRES primarul stațiunii vâlcene, Ilie Fârtat. "Anul trecut eram în Barcelona la o întâlnire cu ceramiștii catalani și într-o seară când am fost la cumpărături surpriza plăcută a fost când pe rafturile din Spania am […]

Primăria Râmnicului a scos la concurs postul de manager la Teatrul Ariel

În cursul lunii viitoare, Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea va organiza, la sediul său concursul de proiecte de management pentru Teatrul Municipal Ariel. Reamintim că în luna aprilie, Doina Migleczi a fost demisă din funcţia de manager, în locul dânsei fiind numit director interimar Alin Păiuş. Printre condiţiile de participare se numără: studii universitare […]

Mihai Eminescu, comemorat în Arhiepiscopie Râmnicului: Lângă teiul nalt și sfânt

Mihai Eminescu, comemorat în Arhiepiscopie Râmnicului: Lângă teiul nalt și sfânt Astăzi, 15 iunie 2015, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie, în incinta Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului, din Râmnicu Vâlcea, a avut loc reuniunea cultural-spirituală și artistică „Lângă teiul nalt și sfânt”, dedicată împlinirii a 126 de ani de la trecerea la cele veşnice […]

Amenzi severe pentru constructorii care lucrează „în dorul lelii” la reţelele de utilităţi din municipiu

• În urma unei decizii a Consiliului Local al Râmnicului, Amenzi severe pentru constructorii care lucrează „în dorul lelii” la reţelele de utilităţi din municipiu Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă extraordinară la data de 2 iunie 2015, a aprobat propunerea de completare a art. 12 al Capitolul VI Contravenţii, Sancţiuni, Răspunderi […]

Apavil garantează pentru calitatea apei potabile furnizată consumatorilor

    Întrucât în ultimele zile în presa locală au fost publicate o serie de articole privind calitatea apei în judeţul Vâlcea, dorim să facem o serie de precizări pentru a nu se înţelege, la o lectură superficială a textului, că apa livrată populaţiei nu este una de calitate. Aşadar, pentru buna informare a cetăţenilor […]

De la 1 iulie, amenzile de circulatie cresc din nou. Cat vor plati soferii pentru incalcarea legislatiei rutiere?

Amenzile pentru contraventiile rutiere vor creste, de la 1 iulie, pentru a doua oara in acest an. Asta inseamna ca, de la aceasta data, soferii care incalca prevederile Codului rutier vor trebui sa scoata din buzunar chiar si pana la 2.100 de lei. Prima crestere din 2015 a cuantumului amenzilor a avut loc la 1 […]

Evenimentul Zilei: Oferta PNL pentru Primăria Râmnicu Vâlcea - un condamnat de două ori pentru corupție

Evenimentul Zilei: Oferta PNL pentru Primăria Râmnicu Vâlcea - un condamnat de două ori pentru corupție În momentul în care a fost arestat pentru corupție, locuitorii din Râmnicu-Vâlcea au ieșit în stradă pentru a-l susține Mircia Gutău, fost primar al municipiului Râmnicu Vâlcea, încarcerat pentru că a pretins 50.000 de euro mită, ar putea fi […]

Fanfară de elită a copiilor la Râmnicu Vâlcea, condusă de profesorul Constantin Andrei

Fanfara “Gabriel Chaborschi” are în acest moment un numar de 16 elevi și este condusă de profesorul Constantin Andrei. Această fanfară a copiilor a luat fință în anul 2001 la inițiativa domnului profesor Dumitru Vlăduț. Colaborările cu personalități din domeniul au condus la ridicarea calității muzical – artistice a formației și îmbogățirea repertoriului cu lucrări […]

Primaria orasului Brezoi organizează prima ediție a SIMPOZIONULUI DE CREATIE

Primaria orasului Brezoi anunta organizarea primei editii a SIMPOZIONULUI DE CREATIE ce se va desfasura in perioada 5 -15 iunie la Brezoi. Scopul acestui proiect initiat de pictorita Angela Tomaselli, originara din Brezoi, este alcatuirea pe parcursul mai multor veri pe Valea Lotrului a unei colectii de arta contemporana ce va fi gazduita in viitoarea […]

În atenția semiprimarului Gigi Matei: Pe noi, cei care nu avem „animale de companie”, cine ne apără!?

                                             „- Cocoană! strig eu, ridicându-mi picioarele eu sunt nevricos,                                                să nu se dea la mine, că...                                            - Nu, frate! zice cocoana, nu vezi că vrea să se-mprietinească?                                                                                             Aşa e el: numaidecât simte pe cine-l iubeşte...”   I. L. Caragiale, Bubico   Nu despre iubitorii de animale […]

Dacă Guvernul nu alocă 340.000 euro, Cula Greceanu din Măldăreşti va fi scoasă la vânzare de proprietară

În comuna Măldăreşti funcţionează Complexul Muzeal Măldăreşti, secţie a Muzeului Judeţean „Aurelian Sacerdoţeanu”, instituţie publică de interes judeţean, constituit din Culele Greceanu, Duca, precum şi Casa memorială I. Ghe. Duca, toate fiind monumente deosebite ale arhitecturii româneşti. În anul 2007, în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în […]

Ion Gigi Matei îngroapă Primăria Râmnicului în alte datorii bancare

La propunerea primarului interimar Ion Gigi Matei, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea este chemat să aprobe contractarea unei finanţări rambursabile interne în sumă de 20 milioane de lei (4,5 milioane de euro), de la Banca de Export Import a României - Eximbank - Agenţia Râmnicu Vâlcea. Oferta a fost declarată câştigătoare, la costul de […]

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe