|marți, octombrie 19, 2021
  • Follow Us!

Prim plan

Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului: „Trebuie să o cinstim pe Maica Domnului pentru că ea L-a înveşnicit pe Dumnezeu printre noi”

La praznicul Nașterii Maicii Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului a săvârșit Sfânta Liturghie la Parohia Știrbești din Protoieria Drăgășani, unde a și târnosit biserica cu hramul Intrarea în Biserică a Maicii Domnului. Chiriarhul Râmnicului, în cuvântul de învățătură împărtășit soborului de preoți,  credincioșilor și închinătorilor prezenți, a arătat că „nu avem altă mijlocitoare înaintea lui Dumnezeu mai mare decât Maica ...Articol Complet

Prefectul Florian Marin, total nemulţumit de cum se face salubrizarea pe drumurile naționale

    O temă recurentă, care nu și-a pierdut actualitatea și reprezintă un punct de interes pe agenda Instituției Prefectului – Judeţul Vâlcea o reprezintă modul în care se ...Articol Complet

Mircia Gutau: Alte cinci blocuri din Râmnic intră în programul de reabilitare termică cu fonduri europene

  Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 30 august 2018, a aprobat cererea de finanţare aferentă proiectului „Reabilitare termică a blocurilor de ...Articol Complet

Tabără Națională pentru Tineri la Mănăstirea Bistrița

În perioada 26-31 august, la Mănăstirea Bistrița din Arhiepiscopia Râmnicului s-a desfășurat cea de-a treia  ediție a Taberei Naționale pentru Tineri Tradiție și noutate. Taberele naționale sunt organizate din dorința familiarizării tinerilor ...Articol Complet

Întemeierea Bibliotecii Mănăstirii Hurezi

„Ai întemeiat o bibliotecă demnă de văzut cu multă cheltuială, în mănăstirea cea frumoasă a Hurezilor, zidită de tine şi ai umplut-o cu cărţi felurite şi foarte de folos” – adresa ...Articol Complet

Teatrul Municipal „Ariel” Râmnicu Vâlcea participă la Festivalul „Bucureștii lui Caragiale”

În perioada 27 august-2 septembrie 2018, în Parcul Cișmigiu din București se va desfășura Festivalul „Bucureștii lui Caragiale”, ediția a VII-a, festival ce este organizat de Teatrul „Ion Creangă”. ...Articol Complet

OAMENI POLITICI VÂLCENI ÎN LUPTA PENTRU MAREA UNIRE

  Alături de masele largi, clasa politică românească a jucat un rol hotărât în realizarea Marii Uniri. În acest context, printre fruntaşii ţării care au luptat pentru marele act ...Articol Complet

100 de ani de la Marea Unire: Graniţa Imperiului Austro-Ungar se mutase până în inima Ţării Loviştei

La 100 de ani de la Marea Unire ne reamintim că graniţa Imperiului Austro-Ungar se mutase până în inima Ţării Loviştei: Titeştiul era împărţit în două, prin linia de ...Articol Complet

Preşedintele Academiei Române, acad. Ioan-Aurel Pop, i-a trimis o scrisoare de mulţumire primarului Mircia Gutău

  Aflându-se printre personalităţile cărora le-a fost decernată Medalia Aniversară ”Ziua Imnului Naţional”, Preşedintele Academiei Române, acad. Ioan-Aurel Pop, a trimis o scrisoare de mulţumire primarului Mircia Gutău, ocazie ...Articol Complet

Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie: „Maica Vieții s-a mutat la viața cerească, la comuniunea cu Dumnezeu Cel veșnic”

„Maica Domnului este mijlocitoarea rugăciunilor noastre și ocrotitoarea tuturor celor care îi cer ajutorul”, a subliniat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, la Mănăstirea Frăsinei, la Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. ...Articol Complet
Pagina 48 din 138« Prima...102030...4647484950...607080...Ultima »