Senatorul Andra Bica anunță victorie pentru profesori: norma didactică, redusă cu două ore pentru dascălii cu vechime Senatorul de Vâlcea, Andra Bica, a anunțat că proiectul de lege privind reducerea normei didactice cu două ore pe săptămână pentru cadrele didactice cu peste 25 de ani vechime și gradul didactic I a primit vot favorabil unanim […]
AUR Râmnicu Vâlcea, acțiune dedicată Zilei Familiei în Parcul Zăvoi: „Familia românească trebuie apărată și susținută!” Organizația AUR Râmnicu Vâlcea a desfășurat vineri după-amiază, în Parcul Zăvoi, o acțiune publică dedicată Zilei Internaționale a Familiei. Membrii și simpatizanții formațiunii au distribuit pliante și au stat de vorbă cu vâlcenii despre importanța familiei românești, a valorilor […]
Deputatul Eugen NEAȚĂ, cuvinte de apreciere pentru activitățile de prevenție desfășurate în școlile vâlcene de către Inspectoratul Județean de Poliție Polițiștii vâlceni – mai multă siguranță în școlile din județ Am fost încântat să aflu din presa vâlceană despre cele peste 500 de activități organizate de Inspectoratul Județean de Poliție, în primele patru luni ale anului, […]
Deputatul AUR de Vâlcea, Antonio Popescu, trage un semnal de alarmă cu privire la proiectul de lege L58/2026 privind exercitarea profesiei de psiholog și organizarea Colegiului Psihologilor din România, inițiativă legislativă care a stârnit un val de revoltă în rândul specialiștilor din domeniul sănătății mintale. „România traversează deja o perioadă extrem de complicată din punct […]
AUR Drăgășani pune condiții dure pentru intrarea la guvernare: „Fără reforme reale și fără premier AUR, rămânem în opoziție!” În cadrul ședinței Organizației Municipale AUR Drăgășani, liderii și membrii formațiunii au transmis un mesaj ferm către actuala clasă politică: AUR nu va intra la guvernare „cu orice preț” și nu va gira un nou compromis […]
Mobilizare totală în AUR Râmnicu Vâlcea! Înscrieri pe banda rulanta dupa anunțul ca Tiberiu Pîrnău este noul lider al organizatiei municipale Filiala AUR Râmnicu Vâlcea a organizat în această săptămână o ședință de lucru considerată de participanți una dintre cele mai importante din ultima perioadă, în contextul crizei politice generate după căderea Guvernului Bolojan și […]
Buican și delirul liberal de după prăbușirea PNL: omul care a pierdut de două ori CJ Vâlcea dă lecții de strategie națională Deputatul Cristian Buican a reușit din nou performanța de a transforma o ședință internă a PNL într-un spectacol al frustrării politice și al contradicțiilor fără sfârșit. Într-un discurs halucinant ținut în Biroul Politic […]
„Șezătoare Râmnicu Vâlcea”, eveniment special dedicat tradițiilor autentice românești. Tradițiile autentice, promovate în Parlamentul României Parlamentul României a găzduit un eveniment special dedicat tradițiilor autentice românești, organizat de comunitatea „Șezătoare Râmnicu Vâlcea”, oameni care promovează cu pasiune portul popular, obiceiurile și valorile naționale românești. Atmosfera a fost una autentică, încărcată de emoție, respect pentru tradiție […]
Energie ieftină pentru români, una dintre măsurile AUR pentru repararea erorilor guvernului Bolojan Creșterea explozivă a prețurilor la energie, blocarea investițiilor strategice și distrugerea capacităților de producție sunt consecințele directe ale politicilor promovate de guvernarea Bolojan, care au împins România într-o criză economică acută și au lovit atât românii, cât și economia românească. Una dintre […]
După căderea Guvernului Bolojan, liderul George Simion a anunțat că AUR este dispus să intre la guvernare doar dacă va desemna premierul. Simion a exclus susținerea unui premier PSD și a criticat consultările anunțate de președintele Nicușor Dan, avertizând că AUR ar putea să nu participe la discuțiile informale de la Cotroceni. Liderul AUR a […]
În fiecare zi auzim aceleași lucruri: autostrăzi, investiții, dezvoltare. Pe hârtie, totul arată bine. În realitate, însă, dacă ajungem în zona Perișani – Cornetu – Râmnicu Vâlcea, vedem exact opusul acestor promisiuni. Acolo unde ar trebui să fie progres, oamenii văd cum drumurile lor se degradează de la o zi la alta. Nu vorbim […]
Bullying-ul scapă de sub control în școli! Senatoarea Andra Bică cere intervenție rapidă și sancțiuni dure Senatoarea Andra Bică readuce în atenția publică o problemă ignorată prea mult timp în școlile românești: violența psihologică. Într-o intervenție susținută în plenul Senatului, aceasta a descris fenomenul ca fiind unul tot mai răspândit și periculos, cu efecte grave […]
Eugen Neață lovește frontal Guvernul: „Timpul dumneavoastră a expirat”. Deputatul PSD anunță vot clar pentru moțiunea de cenzură Deputatul vâlcean Eugen Neață a ieșit public cu un mesaj dur, fără menajamente, anunțând că va vota moțiunea de cenzură și lansând un atac direct la adresa actualului Executiv. Ținta principală: scrisoarea trimisă parlamentarilor de vicepremierul Oana […]
Guvernul Bolojan, cu zilele numărate! Deputatul PSD Ovidiu Popa anunță vot în bloc pentru moțiunea de cenzură: „Pe 5 mai cade!” Tensiunea politică de la București atinge cote maxime, iar semnalele venite din Parlament nu mai lasă loc de interpretări. Liderul deputaților social-democrați, Ștefan Ovidiu Popa, a anunțat tranșant că PSD va vota „fără ezitare” […]
Cristian Buican, varianta politică eșuată: Prăbușirea PNL în Vâlcea nu e o conspirație, ci o operă personală Invitat la un podcast, deputatul Cristian Buican a oferit un spectacol pe care nici adversarii nu l-ar fi regizat mai bine: mult zgomot, puțină substanță și o nostalgie prăfuită după vremuri apuse. Imaginea? Obosită. Discursul? Ridicat pe ton, […]
AUR propune Ghișeul Unic pentru Diaspora, o soluție integrată pentru întoarcerea românilor acasă Alianța pentru Unirea Românilor a depus în Parlament propunerea legislativă privind organizarea, funcționarea și administrarea Ghișeului Unic pentru Diaspora, un instrument național destinat sprijinirii românilor din străinătate care doresc să revină în țară. Această inițiativă vine ca răspuns la realitatea milioanelor […]
SCRISOAREA CARE A APRINS PARLAMENTUL! Deputatul AUR Antonio Popescu: „Guvernul trebuie să plece! Nu negociem viitorul României pe email” Scandal politic de proporții la București, după ce vicepremierul Oana Gheorghiu a transmis o scrisoare parlamentarilor, încercând să tempereze valul de susținere pentru moțiunea de cenzură care vizează Guvernul condus de Ilie Bolojan. Demersul Executivului a […]
Ziaristul Tiberiu Pîrnău în fruntea AUR Râmnicu Vâlcea. Suveraniștii intră în linie dreaptă Editorul publicației Ziarul de Vâlcea, jurnalistul Tiberiu Pîrnău, a fost desemnat noul coordonator al organizației municipale Alianța pentru Unirea Românilor Râmnicu Vâlcea, funcție echivalentă cu cea de președinte. Numirea vine după experiența electorală din 2024, când acesta a candidat pe listele partidului […]
În județul Vâlcea, unde politica produce mai multe diplome decât proiecte, apare încă o poveste demnă de manual… dar nu de facultate, ci de comedie. Personaj principal: Cristian Buican – omul care, după o viață dedicată “marilor strategii” de partid, a bifat și capitolul educație… ceva mai târziu, pe la 41 de ani. Nu e […]
Filiala AUR Râmnicu Vâlcea este zguduită de un scandal intern de proporții, după apariția informațiilor privind posibila cooptare a lui Virgil Pîrvulescu, fost lider liberal și personaj extrem de controversat! Nemulțumirea din interior nu mai este un zvon, ci o realitate: membri ai partidului se opun deschis acestei mutări și transmit un mesaj clar – […]
Deputatul Nicolae Mîndrescu anunță: „Am semnat moțiunea. Este o reacție necesară pentru apărarea interesului național” Deputatul AUR de Vâlcea, Nicolae Mîndrescu, a confirmat că a semnat moțiunea de cenzură, acuzând actuala guvernare că pune o presiune tot mai mare asupra populației și ignoră problemele reale ale țării. Parlamentarul susține că gestul său este unul necesar […]
Lucrările la Autostrada Sibiu–Pitești, unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură din România, continuă să genereze controverse în județul Vâlcea. Un răspuns oficial al Ministerului Transporturilor, transmis Parlamentului la solicitarea deputatului AUR Antonio Popescu, scoate la iveală o realitate din teren mult mai complicată decât cea prezentată public: drumuri afectate, trafic greu deviat și […]
AUR Vâlcea își deschide porțile pentru cetățeni: apel la implicare și dialog direct Duminică, 19 aprilie 2026, între orele 12:00 și 18:00, organizația județeană Alianța pentru Unirea Românilor Vâlcea organizează un eveniment de tip „Ziua Porților Deschise” la sediul din Râmnicu Vâlcea, situat pe strada Buna Vestire, nr. 3. Inițiativa vine ca un apel direct […]
Web Design by DowMedia