Atac letal al RCS&RDS împotriva AKTA în Drăgăşani

duminică, 13 martie 2011

• Război între societăţile de cablu, TV şi net:

Atac letal al RCS&RDS împotriva AKTA în Drăgăşani

Compania RCS&RDS, controlată de omul de afaceri din Oradea Zoltan Teszari, şi-a extins reţeaua de comunicaţii în Drăgăşani, un oraş cu aproximativ 20.000 de locuitori din sudul judeţului Vâlcea, compania lucrând în acest moment la "cablarea" blocurilor, potrivit datelor obţinute de ZF şi a informaţiilor furnizate de operatorii din call-center-ul companiei.

Demarată la scurt timp după "cucerirea" altui oraş, Sighişoara, mutarea pare a arăta că RCS&RDS are în plan să-şi extindă în acest an reţeaua şi în oraşele mici cu câteva mii sau zeci de mii de clienţi.

RCS&RDS, cel mai mare furnizor de servicii TV şi internet din România, şi-a făcut intrarea în oraş în stilul caracteristic: a obţinut autorizaţii pentru construcţia reţelei, după care a început instalarea echipamentelor şi a împânzit oraşul cu pliante trase la xerox prin care îşi anunţă oferta şi le prezintă potenţialilor clienţi indicaţii în ceea ce priveşte modalitatea de contractare a serviciilor. "Nu avem momentan un punct de lucru în Drăgăşani. Pentru a semna un contract trebuie să va lăsaţi datele de contact pentru a fi ulterior contactat de un agent de vânzări", potrivit datelor furnizate de operatorii din call-center-ul RCS&RDS.

Ocolit de reţelele companiilor de cablu ale UPC sau NextGen (Romtelecom), Drăgăşani pare a fi un fief al Digital Cable System (AKTA) - un operator de cablu deţinut de fondul american de investiţii AIG, astfel că RCS& RDS şi-a făcut intrarea în oraş cu o ofertă de tarife cu mult mai mici decât cele practicate la nivel naţional, prin care încearcă practic să-şi scoată de pe piaţă rivalul.


Potrivit datelor de pe pliantele răspândite în oraş de către agenţii de vânzări ai RCS& RDS compania vinde cu 40 de lei pe lună (TVA inclusă) un pachet care include cel mai ieftin serviciu de cablu, internet la viteza de 20 Mbps şi telefonie fixă.

Dacă la nivel naţional RCS&RDS vinde cu 25 de lei pe lună cel mai ieftin abonament la cablu TV analogic, în Drăgăşani preţul este de 20 de lei.
De asemenea, dacă la nivel naţional abonamentele la net prin cablu cu viteze de până la 5 Mbps costă 29 sau 39 de lei, în Drăgăşani oferta RCS&RDS pentru accesul la net cu viteze de până la 20 Mbps este de 15 lei (inclusiv TVA). Telefonia fixă este singura care este oferită şi în Drăgăşani la preţul de 5 lei pe lună care este practicat şi la nivel naţional.

Cu o asemenea ofertă agresivă de preţuri, RCS&RDS pare hotărât să-şi asume o perioadă de pierderi pentru a-şi elimina rapid competiţia de pe piaţă, având în vedere că preţurile standard afişate la nivel naţional erau oricum mai mici decât cele practicate de AKTA.

Spre exemplu, serviciile de internet cu viteze de până la 20 Mbps costă la AKTA între 53 şi 68 de lei, în timp ce la RCS preţul special pentru Drăgăşani este de 15 lei (cu TVA inclusă), pentru aceeaşi viteză, de aproape două ori mai mic decât cel practicat la nivel naţional.

Oficialii RCS&RDS şi AKTA nu au comentat informaţiile despre situaţia din Drăgăşani. Potrivit datelor de pe piaţă, RCS&RDS a folosit aceeaşi "armă" şi în negocierile din ianuarie 2011 pentru preluarea reţelei Teleson din Sighişoara, care purtase negocieri de vânzare şi cu NextGen (Romtelecom). Compania lui Teszari ar fi început să împartă şi în Sighişoara pliante cu oferte agresive de preţuri în zona în care era prezentă reţeaua Teleson pentru a-şi determina rivalul să cedeze. În cele din urmă reţeaua Teleson a fost preluată de RCS&RDS.

Nu este prima oară când gigantul pieţei TV şi internet RCS&RDS intră într-un război total cu rivalii.

În vara anului trecut, pentru a convinge clienţii rivalului UPC să plece din reţea, RCS le-a oferit servicii gratuite de cablu TV până la expirarea contractului cu rivalii, urmate de alte trei luni de gratuitate. Practic, pentru a lua clienţi de la UPC, RCS&RDS le oferea utilizatorilor companiei americane până la 10 luni de gratuitate pentru serviciile TV.

RCS&RDS, care a obţinut în acest an noi credite de 368 de milioane de dolari - pentru a-şi finanţa datoriile şi investiţiile, pare a avea în plan extinderea în oraşe mai mici. RCS este acum şi în pragul unei tranzacţii prin care să-şi preia cel mai mare competitor, UPC, într-o tranzacţie de 300 mil. dolari.
AKTA a închis 2010 cu 300.000 de abonamente, dintre care aproape 200.000 la cablu. Digital Cable Systems şi Dial Telecom, cei doi operatori telecom locali controlaţi de fondul AIG, au avut afaceri de circa 30 mil. euro anul trecut.

(www.zf.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

One comment on “Atac letal al RCS&RDS împotriva AKTA în Drăgăşani”

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe