Schimbarea din Consiliul Judeţean Vâlcea, atacată de prefect

miercuri, 2 martie 2011

Schimbarea din Consiliul Judeţean Vâlcea, atacată de prefect

Consilierul Judeţean PDL Romulus Bulacu rămâne în continuare vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea. Prefectul judeţului a atacat în contencios administrativ decizia de schimbare a acestuia, hotărâtă luni de majoritatea consilierilor judeţeni, în cadrul unei şedinţe ordinare a Consiliului Judeţean Vâlcea. Până la soluţionarea în justiţie a acestei cauze, Bulacu va fi în continuare vicepreşedinte la judeţ.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu susţine că nu a existat nici o bază legală pentru ca Romulus Bulacu să fie înlăturat de la conducerea forului judeţean, motivaţiile politice invocate de preşedintele Consiliului Judeţean nefiind cuprinse în regulamentul acestui organ. Ion Cîlea este însă convins că acţiunea prefectului nu va avea sorţi de izbândă, de data acesta motivaţia şi condiţiile în care a fost luată această hotărâre fiind întemeiată pe prevederile legale în vigoare. Prefectul judeţului Vâlcea a anunţat că va ataca în instanţă şi hotărârea prin care Mircea Penaru a fost ales în această funcţie. Liberalul Mircea Poenaru a fost votat de 21 de consilieri judeţeni, împotriva sa fiind înregistrate 11 voturi ale consilierilor PDL.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe