Valceanca Roxana Vaduva se alătură distribuției serialului Lia, de la Antena 1

sâmbătă, 14 ianuarie 2023

Noi nume se alătură distribuţiei celui mai nou serial de ficţiune produs de Ruxandra Ion şi Dream Film Production, Lia. Valceanca Roxana Văduva, Elena Mogîldea, Bogdan Talaşman şi Mihai Mitiţescu sunt Moni, Toni, Tică şi Rică sau pata de culoare în serialul de la Antena 1.

Toni (Elena Mogildea) şi Moni (Roxana Văduva) sunt cele două secretare de la firma lui Petru Vornicu (Ştefan Floroaica). Femei frumoase şi conştiente de calităţile lor, Toni şi Moni ştiu tot ce mişcă în firmă şi totodată sunt persoanele care fac ca veştile să circule repede - relateaza jurnalul.ro

Alături de Toni va fi mereu Moni, interpretată de Roxana Văduva: “Îmi place mult personajul meu, o tipă fermă, mereu surprinzătoare şi înzestrată cu o doză de ironie aparte. Moni e mereu pusă la curent cu intrigile din companie și cred că ea și colegii ei din firmă, dau culoare serialului. Îmi doream din facultate să fac parte din distribuția unui proiect semnat Ruxandra Ion și mă bucur că am șansa să lucrez cu așa echipă minunată. O sa va placă, vă promit!”, a mărturisit Roxana Văduva.

În strânsă legătură cu cele două secretare de la companie vor fi şi Tică (Bogdan Talaşman) şi Rică (Mihai Mitiţescu), cei doi mecanici din atelier. Tică este un personaj care se vrea şi se crede mereu superior poziţiei lui, încearcă să fie cât mai la modă şi este mereu cu ochii după femei. Deşi a copilărit în acelaşi cartier cu şefii lui, Petru (Ştefan Floroaica) şi Pavel (Alexandru Ion), el nu a făcut şcoală, ajungând doar până la statutul de mecanic. În avântul lui de a urca în grabă cât mai multe trepte pe scara socială, Tică ajunge să facă gafă după gafă, atrâgând asupra lui tot felul de glume.

După succesul înregistrat cu cele patru sezoane ale serialului Adela, Antena 1 a dat startul filmărilor pentru Lia, un nou serial de ficțiune produs de Ruxandra Ion și Dream Film Production. Producția este o adaptare liberă după drama turcească Asla Vazgeçmem / Never let go, adaptarea fiind semnată de Radu Grigore, Bianca Mina şi Ruxandra Ion.

Serialul care va putea fi urmărit în curând la Antena 1 va aduce în prim plan o poveste de iubire unică, dar încercată de trădări şi minciuni. În încercarea de a triumfa, iubirea adevărată se va lovi şi de această dată de o mulţime de obstacole şi pericole.  Va fi oare puterea destinului suficientă pentru un final fericit? Aceasta este întrebarea care îşi va găsi răspunsul în curând la Antena 1.

Roxana Vaduva a absolvit Universitatea Naționala de Artă Teatrală și Cinematografică (UNATC) București, secția actorie. A fost și este distribuită în mai multe seriale tv, videoclipuri și reclame.

Cinci întrebări cu Roxana Văduva – interviu

 

Roxana Vaduva, vedeta la 12 ani

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe