• În privinţa retrocedărilor dubioase de terenuri din Perişani semnalate de un parlamentar vâlcean,
Luna trecută, deputatul Cristian Buican i-a adresat o interpelare ministrului Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, interpelare ce a avut ca temă posibilele abuzuri ale prefectului Petre Ungureanu în legătură cu unele retrocedări de terenuri din comuna Perişani. „Ţinând cont că prefectul este preşedintele Comisiei de Fond Funciar, iar într-una din localităţile din colegiul ce îl reprezint în Parlamentul României a existat un diferent legat de patrimoniul Obştei Surdoiu-Simniceanu, în faţa instanţei de judecată, Comisia de Fond Funciar nu a fost reprezentată de nimeni, facilitându-se astfel trecerea a 600 de hectare de teren forestier din proprietatea statului în proprietate privată. Vă solicit pe această cale deschiderea unei anchete care să verifice legalitatea şi eventualitatea unei facilitări a trecerii celor 600 de hectare din proprietatea statului în cea privată ce reiese din acţiunile prefectului de Vâlcea cu privire la acest caz, precum şi comunicarea rezultatelor acesteia în cel mai scurt timp cu putinţă", se menţiona în interpelarea deputatului liberal.
În răspunsul ministrului Traian Igaş se precizează printre altele: „Raportat la aspectele menţionate în interpelare, semnalăm faptul că nu este vorba de trecerea unui teren forestier din proprietatea publică a statului în proprietatea privată. Terenul forestier în litigiu a fost restituit încă din anul 2003 Obştii Cozia-Priboiasa şi apoi revendicat în anul 2006 de către Obştea Surdoiu-Pripoara întrucât era vechiul amplasament al acesteia, fapt dovedit in justiţie. Demersurile pentru reconstituirea dreptului de proprietate s-au realizat de obştea menţionată direct in justiţie şi au fost iniţiate încă din anul 2007, anterior numirii în funcţie a actualului prefect al judeţului Vâlcea. Obştea de moşneni Surdoiu-Pripoara nu a contestat întinderea dreptului de proprietate al Obştii Cozia-Priboiasa, ci amplasamentul din titlul de proprietate al acesteia, amplasament ce a fost identificat ca fiind vechiul său amplasament şi confirmat ulterior şi prin expertiza judiciară.
În această situaţie comisia judeţeană nu avea motive temeinice pentru formularea unei căi de atac. Comisia judeţeană, ca autoritate administrativ-jurisdicţională în procesele funciare, este legată de probele propuse de către comisiile locale de fond funciar şi de solicitanţi, aceasta nu propune alte probe, iar prezenţa prin reprezentant al comisiei judeţene în litigiul dintre cele două obşti ar fi fost considerată partinică. în context, menţionăm că potrivit Codului de procedură civilă, prezenţa în instanţă nu este obligatorie. Pe de altă parte, Comisia locală de fond funciar Perişani a avut o poziţie favorabilă în ceea ce priveşte reconstituirea dreptului de proprietate pentru Obştea Surdoiu-Pripoara, ea schimbându-şi punctul de vedere în momentul în care această obşte a acţionat direct în justiţie, aspecte rezultate şi din considerentele Deciziei civile nr. 529/R/04.05.2010 a Tribunalului Vâlcea. De asemenea, menţionăm că în momentul numirii în funcţie a actualului prefect al judeţului Vâlcea, litigiul dintre cele două obşti se afla într-o fază procesuală în care nu se mai putea interveni de către comisia judeţeană". (P.C.)
Web Design by DowMedia