O valceanca a fost trimisa in judecata de DNA pentru jonglerii cu fonduri europene din... 2012

joi, 6 ianuarie 2022

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Pitești au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordul de recunoaștere a vinovăției a unei inculpate, persoană fizică fără calitate specială, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată.
În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În cursul anului 2012, în cadrul Programului Operațional Regional 2007 – 2013 (Axa 4 – Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor), între Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, prin Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Vest Oltenia și reprezentantul unei societăți comerciale ar fi fost încheiat contractul de finanțare având ca obiect ,,Realizarea și dotarea unei pensiuni în vederea diversificării afacerii societății” în valoare totală eligibilă de 756.071 lei.
În perioada 2014 - 2016, inculpata, în calitate de reprezentant al respectivei societăți comerciale ar fi depus la Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, prin Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Vest Oltenia, mai multe declarații pe proprie răspundere privind inexistența vreunei situații de incompatibilitate în contextul derulării proiectului de finanțare „Realizarea și dotarea unei pensiuni în vederea diversificării afacerii societății comerciale”, deși cunoștea că acționa ca un interpus al adevăraților beneficiari.
În urma acestor demersuri, societatea administrată de inculpată ar fi primit de la autoritatea contractantă suma de 727.888 lei reprezentând finanțare europeană.
În prezența avocatului, inculpata a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv:
- o pedeapsă de un an și 4 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioadă de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

Dosarul de urmărire penală privind-o pe inculpată împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul Vâlcea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe