Sparle si soparle, 24.06.2021

joi, 24 iunie 2021
  • Ziarul Fanatik face dezvăluiri incendiare despre „jurnaliștii” care au intrat pe ușa din dos a UZPR, doar pentru a beneficia de pensii majorate cu 50%: „Un altul, condamnat penal, este Emilian Frâncu, fost parlamentar în două legislaturi și primar la Râmnicu Vâlcea. Frâncu este inginer de profesie, iar după revoluție a înființat un săptămânal în județul de baștină. Pe când era primar, în 2014, a fost condamnat definitiv la 4 ani de închisoare cu executare pentru luare de mită, fiind eliberat condiționat după doi ani. Condamnarea nu l-a împiedicat să rămână membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști. Situația lui Frâncu a mai intrat în atenția presei în 2018, însă Doru Dinu Glăvan susținea că este doar o eroare ca va fi îndreptată. „Emilian Frâncu, într-adevăr, ne-a păcălit la un moment dat, că el urma să aducă cazier judiciar. Apoi a zis că nu poate să-l aducă. Și atunci am stopat!”, spunea Glăvan pentru PressOne. La trei ani de la declarația de atunci, Frâncu este... încă membru UZPR.

 

  • Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea în parteneriat cu unități de învățământ din județ, alături de Palatul Copiilor și Cluburile Copiilor din Drăgășani și Horezu, invită vâlcenii să facă parte din povestea RomanIEI, joi, 24 iunie 2021, de Sânziene! Proiectul interdisciplinar se va desfășura printr-o paradă de ii tradiționale și stilizate cu pornire de la Ceas, la 11 trecute fix. Va bate pași mărunți și populari în fața Instituției Prefectului ca mai apoi să facă popas până la ceasurile 16 în parcul „Mircea cel Bătrân”. Evenimentul este realizat cu sprijinul Instituției Prefectului și al Primăriei Râmnicului și va fi supravegheat de Jandarmerie, în colaborare cu Poliția Locală.

 

  • Miercuri, la sediul Primăriei Râmnicului a avut loc conferinţa de presă dedicată finalizării proiectului „Construirea unei artere de legătură între b-dul Nicolae Bălcescu și b-dul Tineretului spre nord de la intersecţia acestuia cu strada Gib Mihăescu, inclusiv rampele aferente pasajului suprateran de pe b-dul Tudor Vladimirescu şi achiziţionarea de autobuze cu combustibili alternativi”. Primarul Mircia Gutău a spus: „Este proiectul meu de suflet și este unul din proiectele finalizate cu mult timp înainte de termenul limită. Accesarea fondurilor europene rămâne șansa noastră de dezvoltare. Cu această ocazie le mulțumesc tuturor care au participat la realizarea acestei investiții atât de importantă pentru orașul nostru”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe