Ore de liniște la bloc: Cum poți fi sancționat pentru că-ți deranjezi vecinii

marți, 8 iunie 2021

 

Din momentul apariției noului model de document, respectiv din februarie 2019, regulamentul de bloc dă posibilitatea asociațiilor de proprietari să prelungească intervalele în care liniștea locatarilor nu trebuie tulburată. Totuși, cei ce-și deranjează vecinii pot fi sancționați chiar dacă fac asta și în afara orelor de liniște legale sau a celor suplimenare, stabilite prin regulament.

Spre sfârșitul lui 2018, prin apariția Legii nr. 196/2018, cadrul legislativ al asociațiilor de proprietari a fost schimbat, ulterior fiind publicat și un nou model al documentului care stabilește normele și regulile traiului la bloc și ale cărui prevederi trebuie respectate nu doar de către toți locatarii din imobil, ci și de către vizitatori, adică al regulamentului de bloc - informeaza  avocatnet.ro

Printre altele, noul regulament de bloc, document care ar trebui să existe, din septembrie 2019, în fiecare bloc, dă posibilitatea asociațiilor să stabilească și alte ore de liniște decât cele prevăzute de lege. Astfel, după cum este prevăzut chiar în modelul regulamentului de bloc, asociația de proprietari “poate stabili extinderea sau nu a intervalului orar prevăzut de legislația în vigoare în care este interzisă tulburarea liniștii proprietarilor/ locatarilor din condominiu”.

Decizia de a prelungi perioadele de liniște se poate lua doar în cadrul adunărilor generale ale proprietarilor. Așa cum scrie în Legea nr. 196/2018, acestea sunt alcătuite din toți proprietarii membri ai asociației de proprietari.

După cum stabilește Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publiceperioadele de liniște sunt cuprinse între 22:00-8:00 și 13:00-14:00. Astfel, dacă tulbură liniștea vecinilor în aceste intervale, cei vinovați pot fi sancționați de polițiști cu amenzi cuprinse între 500 și 1.500 de lei.

Începând cu această lună, conform Legii nr. 192/2019, au apărut o serie de schimbări în domeniul ordinii și siguranței publice, printre care noi atribuții pentru polițiști, dar și sancționarea mai dură a celor care deranjează, în mod repetat, liniștea publică sau vecinii.

Astfel, dacă își deranjează de mai multe ori vecinii în decurs de 24 de ore, cei vinovați pot fi sancționați acum cu amenzi cuprinse între 2.000 și 3.000 de lei, dar și cu muncă în folosul comunității (70-120 de ore).

Pe de altă parte, dacă un locatar al unui bloc își deranjează vecinii în perioada suplimentară de liniște, stabilită prin regulamentul blocului, cei afectați pot sesiza președintele sau comitetul executiv al asociației despre nerespectarea regulilor de conviețuire în imobil. Atunci, în funcție de gravitatea situației, asociația de proprietari nu poate face altceva decât să-l acționeze pe cel vinovat în judecată, deoarece aceasta nu poate aplica amenzi locatarilor.

Pot fi sancționați și cei care fac zgomot în afara orelor de liniște

Așa cum spuneam mai sus, Legea nr. 61/1991 stabilește intervalele orare în care, dacă-și deranjează vecinii, cei vinovați de tulburarea liniștii pot fi sancționați de polițiști cu amenzi de până la 1.500 de lei.

Totuși, aceeași lege prevede amenzi și pentru cei ce deranjează, prin zgomotul pe care-l fac, alte persoane și în afara orelor de liniște. Mai exact, în lege scrie că „tulburarea, fără drept, a liniștii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă” poate fi sancționată cu amenzi cuprinse între 200 și 1.000 de lei.

Notă: Atunci când cei deranjați de zgomotele puternice generate de vecini cheamă polițiștii, aceștia vor aplica legislația privind ordinea și liniștea publică, mai exact Legea 61/1991, nu regulamentul blocului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe