„Vor fi creşteri substanţiale de preţuri la toată gama materialelor de construcţii datorită în principal creşterii tarifelor la energie. Cu toate acestea producătorii şi distribuitorii, cum este şi cazul meu, facem eforturi pentru o stabilizare în domeniu“, precizează Luminiţa Elena Burtis, managerul SC BURTIS SRL (foto). „Nu putem vorbi aici numai de ciment, oţel sau termosisteme. Este cunoscut faptul că 2009 a început cu turbulenţe importante în ceea ce priveşte preţul barilului de petrol, cu devalorizarea monedei naţionale şi cu creşteri importante ale preţurilor la principalele resurse energetice. Este dificil să estimăm care vor fi efectele cumulate ale acestor evoluţii la nivelul preţurilor specifice, dar acestea vor exista.
Tendinţa generală a construcţiilor din judeţul nostru se menţine în 2009 la nivelul record înregistrat în 2008, confruntându-se totodată cu o serie de constrângeri importante şi cu efectele induse de criza mondială. Mai mult criza din SUA afectează comportamentul şi deciziile principalilor dezvoltatori şi ale sistemului bancar. Nu putem discuta de preţuri ferme în construcţii, ci doar de preţuri ajustabile dinamic.
În aceste momente de criză este nevoie de asigurarea principalelor resurse materiale cu formule clare de decontare a lucrărilor. Certificarea capabilităţilor tehnico-econimice ale companilor pe diverse categorii, cu diverse influenţe politice, cu promovarea parteneriatelor public-privat la nivel regional şi naţional care vor fi corelate la noile tendinţe de eficientizare energetică. Principalele avantaje sunt relevate de dinamica evidentă a sectorului, de imensa capacitate adaptativă a firmelor, precum şi de experienţa importantă a profesioniştilor care şi-au pus matur semnătura pe dezvoltarea patrimoniului investiţional în construcţii.
Evoluţia spaţiului economic din zona judeţului Vâlcea nu poate fi analizată decât în contextul finanţărilor. Ultimii ani au fost caracterizaţi de o dezvoltare substanţială a sectorului, de internaţionalizarea prezenţei antreprenorilor şi de accentuarea competiţiei pentru câştigarea proiectelor de construcţii.
SC BURTIS SRL s-a lansat puternic pe piaţa locală în vânzările materialelor de construcţii cu CESAROM, SANEX, KERKO, RAKO, BAUMIT, BELINI, CHEMPRO CHEMICALS, ţevi din polietilenă pentru gaz, apă şi sisteme de irigaţii, etc. Toate aceste materiale de construcţii sunt oferite spre vânzare pe piaţa locală de către această firmă la preţurile producătorilor“, ne-a declarat Luminiţa Elena Burtis.
Octavian Avram
Web Design by DowMedia