Primarul din Pietrari, Nicolae Moraru, a finalizat lucrările la podul peste pârâul Otăsău, în punctul „La Miroiu”

miercuri, 16 octombrie 2019

 

Încă din vara acestui an, primarul comunei Pietrari, Nicolae Moraru, a finalizat lucrările la podul peste pârâul Otăsău, în punctul „La Miroiu”. „Preocuparea noastră a fost să asigurăm tot timpul un confort cetăţenilor comunei Pietrari, astfel încât în permanenţă am executat reparaţii pe drumurile de interes local, drumurile care duc către terenurile agricole. Aşteptăm cu interes deosebit dacă va exista vreo posibilitate de accesare a fondurilor europene pentru mai multe proiecte, fiindcă în localitate sunt încă multe de făcut, deşi s-au realizat o bună parte dintre ele: alimentare cu apă, canalizare, şi multe altele”, a declarat primarul Nicolae Moraru. În această perioadă, primarul comunei Pietrari continuă lucrările de asfaltare a 18 drumuri de interes local, drumuri care însumează o lungime de 7,3 km: „În luna iulie, amt dat în folosință primul tronson al centurii ocolitoate, drum ce face legătura cu cătunele Coastele Cernii, iar acum, este în construcție tronsonul de la punctul Iazul Morii. Acest drum face legătura Pietrari - Bărbătești, din DC151 și satul Bârzești, din comuna Bărbătești prin Iazul Morii, facilitând accesul către, dar și de la târgul săptămânal, prin decongestionarea circulației la orele de vârf din târg. Acest drum va avea o lățime de 4 metri asfaltați, doi metri acostament, se vor construi gabioane și apărări de maluri”. Conform primarului Nicolae Moraru, localitatea are alimentare cu apă și canalizare în mare parte din gospodării: „Comuna Pietrari este într-o continuă modernizare, din punct de vedere al infrastructurii. Este înconjurată de localităţi moderne, iar în ceea ce priveşte locuitorii, sunt oameni de calitate, umblaţi prin lume. Mulţi dintre aceştia sunt plecaţi în afară, dar sunt foarte descurcăreţi. Fac eforturi uriaşe, stând departe de familie, pentru a face bani şi a-şi moderniza gospodăriile şi a asigura un trai decent şi celor de acasă. La rândul nostru, noi, administraţia locală, trebuie să ne zbatem să le creăm o infrastructură adecvată pentru ca tinerii să fie încurajaţi să se întoarcă şi să investească banii făcuţi în afară în propriile gospodării. În prezent, primarul comunei Pietrari, Nicolae Moraru, lucrează la modernizarea şcolii din centrul comunei, proiect finanțate prin PNDL.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe