Sparle si soparle, 29.08.2019

miercuri, 28 august 2019
  • În urmă cu peste trei luni, neprofesioniștii de la firma de construcții Concefa din Sibiu au venit și au decopertat asfaltul de pe peronul principal al gării din Râmnicu Vâlcea, dar de atunci și până astăzi... nu s-a întâmplat nimic. Drept urmare, călătorii care trec prin gara noastră sunt nevoiți să facă slalom printre gropi, mulți dintre oameni având bagaje în mâini. „Motivul” pentru care firma Concefa a făcut respectivele decopertări a constat în faptul că asfaltul turnat în urmă cu doi ani nu a respectat condițiile tehnice din proiect, care prevedea un anumit grad de înclinare, pentru ca apa de ploaie să se poată scurgă, și să nu se creeze bălți imense. În luna iulie 2017, s-a deschis pentru public noua gară din Râmnicu Vâlcea, o clădire cu multe greşeli de construcţie şi edificată de firma Concefa. Lucrările de construire au fost terminate de Concefa încă din 2016, după 4 ani de la demararea investiţiei, care s-a ridicat la 6 milioane de euro, mare parte fiind fonduri europene.

 

  • Prin Decizia nr. 1205/2019, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât numirea în funcţia de preşedinte al Secţiei I civilă a Tribunalului Vâlcea a judecătoarei Carmen Adeluța Mateescu, pe o perioadă de 3 ani, începând cu data de 16.07.2019. Funcţia în cauză era vacantă din data de 29.06.2019, prin expirarea mandatului aceleiași judecătoare Carmen Adeluța Mateescu. Din evidenţele direcţiei de resort, rezultă că judecătoarea Carmen Adeluța Mateescu îndeplineşte condiţiile prevăzute de Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru a fi numită în funcţia de conducere vizată. Faţă de vârsta pe care doamna judecător o avea înainte de 1990, respectiv 16 ani, nu s-a mai transmis adresă către Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, întrucât nu face obiectul verificărilor specifice instituţiei.

 

  • CNAIR anunță că, în zilele de 31 august (sâmbătă) și 01 septembrie (duminică), se închide circulația rutieră pe Transalpina (DN 67C), în vederea desfășurării concursului de automobilism sportiv „Cupa Gorjului - Acasă la Brâncuși - Rânca 2019”, astfel: în data de 31.08.2019 între orele 08:00 - 13:00 și 14:00 - 19:00; în data de 01.09.2019 între orele 08:00 - 12:30 și 13:30 - 19:00.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

One comment on “Sparle si soparle, 29.08.2019”

  1. Se impune ca , Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii care a hotărât numirea în funcţia de preşedinte al Secţiei I civilă a Tribunalului Vâlcea a judecătoarei Carmen Adeluța Mateescu sa mai reflecteze asupra deciziei respective , deoarece ipochimena este complice la traficul de influenta a unor avocati care au tangent cu instantele valcene.
    Datorita acestei complicitati preoteasa a dat decizii civile dictate si contra cost , care au hotarit soarta unor personae nevinovate. Ce o spune Cel de Sus de apucaturile madamei? Sigur cred ca se impune ca SIIJ sa puna reflectoarele si pe cea care se pare ca nici usturoi nu a mincat insa gura ii pute a complicitate si impostura.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe