PNL și USR s-au făcut de râs: Câte voturi au strâns la moțiunea de cenzură - CIFRE OFICIALE

marți, 18 iunie 2019

parlament vot plen camera deputatilor

Camera Deputaților și Senatul au respins, marți, în plenul reunit, moțiunea de cenzură depusă de partidele de opoziție pentru demiterea Guvernului Dăncilă. Au fost 200 voturi pentru, 3 abțineri și 7 împotrivă. Ca să fi trecut moțiunea erau necesare 233 de voturi.

Potrivit procedurii parlamentare, o moţiune de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii. Pentru a fi adoptată, o moţiune de cenzură are nevoie de votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, în acest caz 233 de voturi, în contextul în care Parlamentul are un număr total de 465 de senatori şi deputaţi.

Citește și: EXCLUSIV Bugetarul care a aruncat în aer sistemul are ordin de restricție! Nu se poate apropia de mama copilului său

Ludovic Orban declara, joia trecută, că opoziția are asigurate 215 voturi la moțiunea de cenzură.

În cadrul dezbaterilor moțiunii de cenzură premierul Viorica Dăncilă a declarat că opoziția nu își dorește cu adevărat să vină la guvernare, precizând că partidele care susțin moțiunea de cenzură sunt „Alianța Austerității”. Premierul a adăugat că opoziția nu are idei sau program de guvernare, ci doar „mistifică adevărul”.

Citește și: Alianța USR-PLUS, transformată în afacere de familie! Liderul care și-a inclus mătușa în schemă

De asemenea, șeful Executivului le-a recomandat partidelor din opoziție să pună moțiunea într-un plic și s-o trimită direct la președintele Klaus Iohannis la Cotroceni.

Ea a mai spus că că datoria publică a României nu a crescut, așa cum admite Opoziția. Premierul a afirmat că în realitate datoria publică a țării a scăzut de la 37.3% din PIB la 34.9% din PIB.

Citește și: Rareș Bogdan spulberă criticile: Nu înseamnă că voi renunța

La rândul ei, Raluca Turcan, liderul deputaților a declarat, marți, că cel puțin doi miniștri ar trebui să fie în penintenciar, alături de Liviu Dragnea, după reprimarea protestului din 10 august 2018 și cozile care au fost la secțiile de vot în diaspora la europarlamentarele din 26 mai.

Președintele USR, Dan Barna, a spus că Guvernul Dăncilă este marcă înregistrată Liviu Dragnea, precizând că nu dorește Executivului soarta fostului lider PSD, ajuns în închisoare, dar că dorește să se facă dreptate.

Citește și: Cine este, de fapt, Tudor Biaciu, cel care a făcut declarații explozive despre ‘clanurile’ din sistemul bugetar – Mafia fondurilor europene

În schimb, Florin Iordache a declarat că ar folosi un singur cuvânt și anume „ipocrizie” ca să descrie textul moțiunii de cenzură. Vicepreședintele Camerei Deputaților a adăugat că opoziția e ipocrită atunci când critică guvernul pentru ordonanțe de urgență, însă blochează Parlamentul, prin sesizări la CCR.

Totodată, Călin Popescu Tăriceanu a a declarat, la dezbaterea moțiunii de cenzură, că în cartea de muncă a lui Ludovic Orban probabil că scrie activist politic sau agitator politic, precizând că în fruntea PNL se află un șomer. Liderul ALDE a adăugat că Opoziția vorbește în moțiune despre „frânghie în casa spânzuratului”, fiind susținătorii unui șef de stat care inventează teme politice desprinse din filmul „Wag the Dog”, în care este inventat un război ca să ascundă o relație neprincipială cu președintele.

Sursa: stiripesurse.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe