Se va construi un dispensar medical în satul Buleta anunță primarul din Mihăeşti, Constantin Bărzăgeanu

duminică, 26 mai 2019

 

Primarul comunei Mihăeşti, Constantin Bărzăgeanu, anunță că a fost aprobat proiectul tehnic și au fost actualizați indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Construire dispensar medical, sat Buleta” la valoarea de peste 3 milioane de lei. Încă de anul trecut, prin fonduri europene, comunei Mihăești i-a fost acceptat la finanţare un proiect care vizează asfaltarea drumurilor comunale pe o lungime de 7,5 kilometri, dar şi amenajarea pe o lungime de 14 kilometri a rigolelor şi construirea de poduri şi podeţe de acces în gospodării, pe ambele laturi ale drumului. „Se lucrează în ritm alert la modernizarea drumurilor din proiectul cu fonduri europene, pe măsura 7.2. Proiectul s-a derulat foarte bine, suntem cu plata la zi către constructor”, a spus primarul Constantin Bărzăgeanu. Prin Hotărârea nr. 66/2018, Consiliul Local al comunei Mihăeşti a aprobat predarea către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin CNI, pe bază de protocol, a terenului situat în sat Buleta, aflat în proprietatea publică a Comunei Mihăeşti, în suprafaţă de 2.500 mp, în vederea şi pe perioada realizării obiectivului de investiţii proiect pilot „Sală de educație fizică școlară” din satul Buleta, punctul „Școala Generală cu Clasele I-VIII”. S-a mai decis asigurarea finanţării de către Consiliul Local al comunei Mihăeşti a cheltuielilor pentru racordurile la utilităţi (electrică, apă, canal, gaz sau alt tip de combustibil utilizat etc.). Tot anul trecut, Consiliul Local al comunei Mihăeşti a aprobat realizarea investiţiei „Extindere reţea apă potabilă sat Govora”, precum şi DALI şi indicatorii tehnico-economici privind proiectul în cauză. Necesitatea realizării investiţiilor cuprinse în proiectul „Extindere reţea apă potabilă sat Govora” rezultă din faptul că: dezvoltarea economică - socială durabilă a spaţiului rural este condiţionată de îmbunătăţirea utilitatilor publice şi în mod special a infrastructurii apei potabilă; dezvoltarea infrastructurii de apa potabila de bază influenţează în mod direct, dezvoltarea activităţilor, valorificarea potenţialului agricol din zonă; dezvoltarea infrastructurii favorizează stabilizarea populaţiei existente şi creşterea numărului de locuitori. Primarul Constantin Bărzăgeanu a anunţat că va extinde reţeaua de gaze în zonele Bârseşti, Negreni, Mihăeşti şi Gurişoara.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe