Sparle si soparle, 28.12.2018

vineri, 28 decembrie 2018
  • În Monitorul Oficial al României nr. 1097 din 22 decembrie 2018 a fost publicată o altă hotărâre de Guvern privind alocarea unei sume totale de 3,26 milioane de euro către 27 de primării din Vâlcea pentru plata datoriilor, la care se adaugă alte 3,3 milioane de euro repartizate de Executiv în urmă cu două săptămâni. Din valoarea totală de 3,26 milioane de euro, cea MAI MARE SUMĂ alocată către o unitate administrativ-teritorială din judeţ a fost către PRIMĂRIA BREZOI, care a primit de la Guvern peste 800.000 de EURO, ca să nu mai punem la socoteală şi cei 1 miliard de lei vechi primiţi de la Consiliul Judeţean Vâlcea în data de 18 decembrie. Să vedem „pe unde mai scoate cămaşa” acum primarul Robert Schell?!?

 

  • Faţă de informaţiile şi declaraţiile apărute în presă, raportate la evoluţiile majore privind activitatea şi activele SC Oltchim SA, precum şi faţă de împrejurarea ca durată de execuţie a planului de reorganizare care expiră în luna aprilie 2019, Oltchim informează acţionarii că, în conformitate cu prevederile din Legea nr. 85/2006, la data primirii de către Autoritatea de Supraveghere Financiară a comunicării privind intrarea în procedura de faliment, intervine retragerea valorilor mobiliare de pe piaţa reglementată pe care acestea se trazacţionează. Oltchim va continua să informeze piaţa cu privire la evenimentele ulterioare din procedura de insolvenţă. Zilele trecute, primul-ministru Viorica Dăncilă a spus că decizia privind ajutorul de stat emisă de Comisia Europeană nu va afecta în nici un fel vânzarea activelor funcţionale şi nici locurile de muncă ale angajaţilor de la Chimcomplex.

 

  • CNAIR anunță că, în zilele de Revelion, traficul pe DN 7 va fi restricționat pentru mașinile grele. Astfel, în zilele de 31 decembrie 2018, 1 și 2 ianuarie 2019 pe tronsonul Pitești - Râmnicu Vâlcea - Sibiu nu vor circula vehiculele mai mari de 7,5 tone. CNAIR avertizează că, în intervalul orar 06:00 - 22:00, este interzisă circulaţia vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe DN 7. Singurele vehicule de mare tonaj care pot circula pe acest traseu, perioada restricției, sunt cele destinate exclusiv transportului de persoane. Încălcarea prevederilor Ordinului MT - MAI nr. 1249 - 132/2018 constituie contravenție și se sancționează cu amendă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe