Primăria Râmnicului se va asocia cu Consiliul Judeţean în vederea igienizării terenului de la Maternitate

joi, 9 noiembrie 2017

 

Cu 16 voturi pentru, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea a aprobat zilele trecute iniţierea demersurilor de asociere a Primăriei cu Consiliul Judeţean Vâlcea, în vederea realizării unor lucrări de interes public local, respectiv amenajarea unui spaţiu verde pe terenul ce excede construcţiei Spitalului de Obstetrică-Ginecologie, situat în strada Remus Bellu nr. 3, în suprafaţă de 11519 mp, precum şi igienizarea construcţiilor anexă situate pe acesta. S-a împuternicit primarul Mircia Gutău ca, prin dispoziţie, să numească o comisie din cadrul aparatului de specialitate, care să colaboreze cu reprezentanţii Consiliului Judeţean Vâlcea pentru stabilirea şi negocierea condiţiilor de asociere, urmând ca acordul de asociere să fie aprobat atât de către Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea cât si de către Consiliul Judeţean Vâlcea, într-o şedinţă ulterioară. Prin Hotărârea Guvernului nr. 867/2002, Spitalul de Obstetrică - Ginecologie situat în Râmnicu Vâlcea fost transmis în domeniul public al judeţului Vâlcea şi în administrarea Consiliului Judeţean Vâlcea, terenul aferent în suprafaţă de 14394 mp şi construcţiile situate pe acesta, fiind înscrise în Cartea Funciară nr. 45783 UAT Râmnicu Vâlcea. Prin Hotărârea Consiliului Judeţean Vâlcea nr. 38/30 martie 2012, a fost transmisă în administrarea Consiliului Local al municipiului o suprafaţă de 1398 mp din suprafaţa totală de 14394 mp aferentă Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Râmnicu Vâlcea, situat în strada Remus Bellu nr. 3, care a fost amenajată şi a primit destinaţia de parcare publică. Urmare a sesizărilor locuitorilor din zonele învecinate Spitalului de Obstetrică-Ginecologie, privind starea insalubră în care se află atât terenul din curtea spitalului cât şi construcţiile anexe, autoritatea publică locală a analizat posibilitatea alocării din bugetul local a sumelor necesare efectuării lucrărilor de salubrizare a terenului precum şi a unor lucrări de amenajare de spaţii verzi şi igienizare a clădirilor anexe situate pe acest teren. Precizăm că potrivit prevederilor din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, unităţile administrutiv-teritoriale pot încheia între ele acorduri şi pot participa, inclusiv prin alocare de fonduri, la iniţierea şi la realizarea unor programe de dezvoltare zonală sau regională, în baza hotărârilor adoptate de consiliile locale ori judeţene, după caz, în condiţiile legii. De asemenea, Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, prevede că autorităţile deliberative pot aproba colaborarea sau asocierea pentru realizarea unor lucrări şi servicii publice locale. Terenul ce excede construcţiei Spitalului de Obstetrică-Ginecologie, în suprafaţă de 11519 mp (14394 mp - 1477 mp aferent construcţiei spitalului - 1398 mp preluat în administrare conform HCJ nr. 38/30 martie 2012), precum şi construcţiile anexă situate pe acesta, identificate în anexa nr. 1 la partea I a extrasului de CF ca: C2 - centrala termică; C3 - magazie; C4 - bazin; C5 - staţie pompe; C8 - magazie; C9 - magazie; C10 - staţie gaze; C11 - cabină poartă, se află în domeniul public al judeţului Vâlcea.

(Petre Coman)

Gutau Radulescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe