Cap de familie dupa ce s-a despartit de sot, o femeie din Valcea a devenit si cap de grup infractional organizat.
Anchetatorii o suspecteaza ca isi folosea si copiii, unul dintre ei minor, sa vanda drogurile pe care chiar ea le cultiva in ghivece, in curtea casei.
Oamenii legii au facut perchezitii de amploare in acest caz si au ridicat pentru audieri 14 persoane. Femeia banuita ca era liderul retelei s-a trezit cu politia la usa vilei sale din satul Marcea. "Vizita" a starnit rumoare printre vecini.
Politistii au gasit nu mai putin de 120 de ghivece cu cannabis, dar si 7 kilograme de plante uscate, gata sa fie vandute.
Anchetatorii au descoperit si instalatii de lumina si caldura folosite pentru cresterea plantelor de cannabis. De asemenea, au ridicat si doua pistoale si zeci de cartuse detinute ilegal, dar si peste 70.000 de lei.
Femeia este divortata si are doi baieti, unul dintre ei in varsta de 17 ani. In total, in acest caz, au fost facute 16 perchezitii - in comunele Ionesti, Milcoiu si Prundeni. In Prundeni, spun anchetatorii, femeia ducea plantele la uscat, intr-o casa, unde, povestesc localnicii, proprietarul venea foarte rar.
Web Design by DowMedia