Salarii de mizerie la Direcţia pentru Protecţia Copilului

duminică, 15 octombrie 2006

Salarii de mizerie la Direcţia pentru Protecţia Copilului

 

Specialiştii din domeniul asistenţei sociale şi psihologiei nici nu vor să audă de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea, datorită salariilor foarte mici. Roxana Radu, directorul adjunct al DGASPC a declarat că: „Nu avem asistenţi sociali, psihologi, educatori specializaţi, maseuri, care să lucreze în centrele de plasament cu copiii institutionalizaţi. Avem peste 200 de posturi libere pe care le tot scoatem la concurs de mai bine de un an şi nu se prezintă nimeni, pentru că salariile sunt foarte mici. De exemplu, salariul unui psiholog debutant este de 390 RON, iar al unui psiholog cu vechime de 700 RON. Nimeni nu vine pentru că în afara salariului nu se oferă nici un alt beneficiu, sporuri sau tichete de masă, iar asistenţii nu fac gărzi ca în spitale. Posturile le scoatem foarte des la concurs, dar nu interesează pe nimeni”. DGASPC – Vâlcea are nevoie şi de un inginer constructor cu vechime. S-a ţinut concursul, iar persoana care a câştigat postul, când a aflat că salariul este între 600 şi 700 RON a plecat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe