Primarul comunei Muereasca, Ion Ungureanu: „Am făcut economie, dar n-am oprit nicio lucrare”

duminică, 2 noiembrie 2025

Primarul comunei Muereasca, Ion Ungureanu: „Am făcut economie, dar n-am oprit nicio lucrare”

La Muereasca, comuna cu doar 12 angajați activi și un buget modest, primarul Ion Ungureanu demonstrează că organizarea și seriozitatea pot compensa lipsa banilor.

„Ne-au retras un milion de lei din sumele de echilibrare, dar nu am blocat nicio lucrare. Am făcut economie și am acoperit toate cheltuielile – inclusiv salariile și indemnizațiile pentru persoanele cu dizabilități”, spune edilul.

Cu un aparat administrativ redus la jumătate, fiecare angajat are atribuții suplimentare, dar toate problemele comunității sunt rezolvate la timp. „Lucrez de 22 de ani cu aceiași oameni. Nu ne permitem mai mulți, dar ne descurcăm și lumea e mulțumită”, adaugă Ungureanu.

Chiar și cu un buget restrâns, la Muereasca s-au asfaltat străzi din fonduri proprii, s-au modernizat școlile și grădinițele prin PNRR, iar prin programul „Anghel Saligny” s-a finalizat un proiect de asfaltare în doar șapte luni. Urmează asfaltarea tuturor ulițelor din comună.

„Important este să știi să gestionezi ce ai. Și cu puțin poți face lucruri mari”, concluzionează primarul Ion Ungureanu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • © 2025 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe