ARHIEPISCOPIA RÂMNICULUI: 200 CĂRȚI DE RUGĂCIUNE, PENTRU POMPIERII DIN MUNICIPIUL RÂMNICU-VÂLCEA

sâmbătă, 5 august 2023

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, joi, 3 august, Parohia Înălțarea Domnului – Ostroveni, a oferit 200 cărți de rugăciune, pompierilor din municipiul Râmnicu-Vâlcea.

„Prin rugăciune, puterea de a-L iubi pe Dumnezeu crește, iar orice creștin adevărat are vocația de a deveni model, pentru cei din jur. În toate momentele, mai ales în cele dificile, din viaţa de zi cu zi, rugăciunea trebuie așezată drept cârmă înaintea Mântuitorului Hristos, pentru a dobândi pacea, liniştea, bucuria şi ocrotirea duhovnicească.
Biserica ne învață ca întotdeauna să începem rugăciunea, lăudând pe Dumnezeu – „Slavă Ție Dumnezeul nostru, slavă Ție!”, să Îi mulțumim pentru toate câte am primit până în clipa respectivă și să Îi cerem ajutorul, în tot ceea ce facem, pentru suflet și pentru trup.

Rostită în grabă sau cu profundă răbdare, rugăciunea către Dumnezeu, către Maica Domnului, și către sfinții Săi, este temei duhovnicesc, ce stă la baza formării creștinului.

Dumnezeu să îi ocrotească pe pompieri și pe toți cei care își riscă viața lor pentru a o ocroti pe a altora ”, a precizat părintele paroh Ion Dincă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe