„Sfântul Ilie este profetul ridicat de Dumnezeu pentru a menţine credinţa adevărată în timpul domniei lui Ahab şi a soţiei sale Izabela. Sfântul Prooroc Ilie a fost fiul lui Sovah, din cetatea Tesva, din Galaad, dincolo de Iordan, de unde şi numele Proorocului: Ilie Tesviteanul. A trăit cu peste opt sute de ani înainte de întruparea Mântuitorului, pe vremea lui Ahab, regele iudeilor (c. 874-853 î.Hr.). Sfântul Iacov spune că „Ilie era om, cu slăbiciuni asemenea nouă, dar cu rugăciune s-a rugat ca să nu plouă şi nu a plouat trei ani şi şase luni. Şi iarăşi s-a rugat şi cerul a dat ploaie şi pământul a odrăslit roada sa” (Iacov V, 17-18). Într-adevăr, prin cuvintele sale „viu este Domnul Dumnezeul lui Israel, înaintea Căruia slujesc eu; în acești ani nu va fi nici rouă, nici ploaie dâcat atunci când voi zice eu!” (III Regi 17,1), au fost închise cerurile până la înlăturarea cultului lui Baal”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, la hramul Mănăstirii Pahomie, în ziua de 20 iulie.
Înaltpreasfinția Sa a arătat că „la cuvintele Proorocului Ilie, o secetă groaznică s-a abătut asupra pământului și nimic nu scăpa urgiei îngăduite de Dumnezeu, până la întoarcerea la credință.
Sfântul Ilie s-a retras la pârâul Cherit, unde își potolea setea cu apă, mâncarea fiindu-i adusă de corbi. În momentul în care și pârâul Cherit a secat, Sfântul Ilie s-a mutat în Sarepta Sidonului, unde a fost găzduit în casa unei văduve, pe al cărei fiu l-a și înviat, făcând și alte minuni, precum înmulțirea făinii și a uleiului.
Cuvintele Sfântului Prooroc Ilie au devenit vistierie a învățăturii celei adevărate și, de aceea, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, se cuvine să-l cinstim „pe acel profet vestit, pe îngerul pământesc şi omul cel ceresc, pe cel ce merge pe jos, şi cârmuia cele cereşti, pe omul de trei coţi, care mergea întru înălţime, şi s-a urcat chiar la bolţile cerului, pe vistiernicul apelor, a cărui limbă a ajuns vistieria apelor şi cheia cerurilor; pe omul cel sărac, dar şi bogat; pe omul neînvăţat, dar şi filosof; sărac pentru că nu avea nimic, bogat însă pentru că ţinea cu limba sa norii ploii”
Spre sfârșitul anilor de secetă, pentru cunoașterea adevăratului Dumnezeu, a fost ridicat un jertfelnic pe Muntele Carmel și deși zeul Baal a fost invocat de nu mai puțin de 450 de slujitori, aceia nu au reușit să aducă jertfă. Însă, la rugăciunea Sfântului Ilie, „s-a pogorât foc de la Domnul şi a mistuit arderea de tot şi lemnele şi pietrele şi ţărâna şi a mistuit toată apa care era în şanţ“ (III Regi XVIII, 38), încât poporul a cunoscut pe Dumnezeu, Cel Singur și Adevărat, Care a trimis ploaie și binecuvântare pământului. Poporul, văzând minunea Proorocului, a strigat: „Dumnezeul lui Ilie este Dumnezeul cel adevărat!” (III Regi XVIII, 39).
Sfântul Ilie, pentru a scăpa de mânia lui Ahab și a soției acestuia, a fost nevoit să se retragă pe Muntele Horeb, unde Dumnezeu i s-a arătat „în vânt subţire” (III Regi XIX, 12). El a fost cu adevărat un om al lui Dumnezeu (cf. IV Regi I, 9), iar mărturia despre sfințenia sa a fost oferită de către ucenicul său Elisei, martor al ridicării Sfântului Ilie cu trupul la cer.
Despre modul în care Sfântul Ilie a fost ridicat la cer, Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că el a fost îmbrăcat de Dumnezeu într-o minunată haină îngerească, iar Sfântul Maxim Mărturisitorul consemnează că Dumnezeu „s-a folosit de modul înnoirii, mutând spre alt chip de viață decât cel în trupul supus stricăciunii nu prin prefacerea firii, ci prin schimbarea conducerii și îndrumării ei”.
Sfântul Prooroc Ilie, cu adevărat, a fost înger în trup, temeiul proorocilor și al doilea Înaintemergător al venirii lui Hristos”, a încheiat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie.
Web Design by DowMedia