
Ștefan Ovidiu Popa: PSD propune un Acord Național pentru următorii doi ani, bazat pe 10 priorități majore pentru România
Deputatul PSD de Vâlcea Ștefan Ovidiu Popa, liderul Grupului Parlamentar PSD, susține necesitatea unui Acord Național pentru următorii doi ani, construit în jurul a zece obiective considerate esențiale pentru dezvoltarea României și care, în viziunea social-democraților, ar trebui asumate de viitorul Guvern.
Parlamentarul vâlcean afirmă că România nu își mai poate permite să piardă timpul în dispute politice, improvizații și măsuri lipsite de continuitate, fiind nevoie de un set clar de priorități în economie, energie, securitate, infrastructură și domeniul social.
Printre obiectivele propuse de PSD se numără asigurarea securității energetice, prin investiții în noi capacități de producție, modernizarea rețelelor și dezvoltarea sistemelor de stocare a energiei.
Un alt punct important îl reprezintă consolidarea securității naționale și dezvoltarea industriei românești de apărare, alături de un program de reindustrializare și de măsuri concrete pentru susținerea producției autohtone.
În domeniul fiscal, social-democrații propun ca, înainte de introducerea unor noi taxe, statul să se concentreze asupra combaterii marii evaziuni fiscale și îmbunătățirii colectării veniturilor bugetare.
Reducerea birocrației și simplificarea relației dintre cetățeni, companii și instituțiile statului se regăsesc, de asemenea, printre priorități.
PSD include în acest proiect și măsuri privind creșterea veniturilor și sprijinirea familiilor, îmbunătățirea sistemelor de educație și sănătate, precum și investiții în agricultură, irigații și dezvoltarea capacităților de procesare a producției agricole în România.
Lista este completată de accelerarea marilor investiții în autostrăzi, căi ferate, spitale și școli, precum și de continuarea proiectelor strategice de infrastructură.
În plan extern, PSD susține că România trebuie să își apere ferm interesele naționale atât în cadrul Uniunii Europene, cât și al NATO.
Ștefan Ovidiu Popa consideră că performanța unei guvernări nu trebuie evaluată după numărul strategiilor sau proiectelor anunțate, ci după efectele concrete resimțite de populație.
Cele zece priorități propuse urmează să fie deschise dezbaterii publice și dialogului cu societatea, obiectivul declarat fiind constituirea unei susțineri sociale largi care să poată conduce ulterior și la formarea unei majorități parlamentare capabile să susțină un nou Guvern.
„Zece angajamente, o singură miză: o țară care produce, își apără interesele și le oferă românilor siguranță și o viață mai bună”, este mesajul transmis de deputatul PSD Vâlcea Ștefan Ovidiu Popa.
Web Design by DowMedia