
SCANDAL la Ionești! Târgul de la Slăvitești, închis după control. Taxator prins cu bani, suspiciuni privind chitanțele. Primarul Constantin Neagoie trebuie să dea explicații!
Târgul săptămânal de la Slăvitești–Marcea, comuna Ionești, a ajuns în centrul unui scandal de proporții. Potrivit informațiilor furnizate redacției din surse locale, polițiștii și reprezentanții instituțiilor de control au descins în târg, iar activitatea acestuia ar fi fost oprită.
Sursele noastre susțin că taxatorul cunoscut de comercianți drept „Bibicu” ar fi fost găsit cu o sumă importantă de bani asupra sa, iar verificările ar fi continuat inclusiv la domiciliul acestuia, unde ar fi fost descoperiți alți bani. Se afirmă inclusiv că acesta ar fi încercat să plece și ar fi fost adus înapoi de polițiști.
Problema este însă mult mai mare decât situația unui simplu taxator. Există suspiciuni că târgul funcționa fără toate documentele necesare și că inclusiv modul de emitere a chitanțelor și de încasare a taxelor ridică serioase probleme de legalitate. Exact asupra acestor aspecte trebuie să se pronunțe instituțiile competente.
Semnalele existau de luni întregi. Comercianții reclamau încă din februarie taxe uriașe, chitanțe despre care susțineau că nu ar avea o situație fiscală clară și condiții deplorabile: noroi, toalete nefuncționale și aproape nicio investiție. Se vorbea despre 34 de lei pentru o masă și 9 lei pentru fiecare metru de teren ocupat.
Banii se strângeau săptămână de săptămână. Unde ajungeau?
Aici apare responsabilitatea administrației conduse de primarul Constantin Neagoie. Primarul trebuie să explice public cine a autorizat funcționarea târgului, cine a stabilit taxele, cine l-a desemnat pe taxator, în baza căror documente erau încasați banii și, mai ales, cât din sumele colectate ajungea efectiv în evidențele legale.
Nu este suficient ca întreaga poveste să fie aruncată acum în cârca taxatorului. Dacă neregulile se confirmă, trebuie stabilit cine a creat, tolerat sau ignorat acest mecanism ani la rând.
La Ionești nu mai vorbim despre un târg cu noroi și WC-uri încuiate. Vorbim despre suspiciuni privind funcționarea fără documentele necesare, încasări, chitanțe și bani care ajungeau in anumite buzunare...
Iar primarul Constantin Neagoie are câteva întrebări simple la care trebuie să răspundă:
Cine încasa? În baza căror acte? Câți bani s-au strâns? Și unde sunt banii?
Instituțiile statului trebuie să lămurească acum dacă avem doar haos administrativ sau ceva mult mai grav.
Tiberiu Pîrnău

Web Design by DowMedia