Râmnicu Vâlcea a finalizat proiectele finanțate prin PNRR. Primarul Mircia Gutău: „Nu pierdem niciun euro din fondurile europene”

sâmbătă, 29 august 2026

Râmnicu Vâlcea a finalizat proiectele finanțate prin PNRR. Primarul Mircia Gutău: „Nu pierdem niciun euro din fondurile europene”

Primăria Râmnicu Vâlcea a finalizat investițiile derulate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, valoarea totală a celor 28 de proiecte finanțate ridicându-se la aproximativ 130 de milioane de euro, potrivit primarului Mircia Gutău.
Cea mai mare parte a fondurilor a fost direcționată către lucrări de eficientizare energetică a blocurilor de locuințe, dar și către reabilitarea și modernizarea unităților de învățământ din municipiu.
Edilul a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că administrația locală a făcut eforturi considerabile pentru respectarea termenelor impuse de PNRR și pentru finalizarea tuturor investițiilor eligibile.
„Important este că am încheiat absolut tot și nu pierdem niciun euro de la Uniunea Europeană”, a transmis Mircia Gutău, care a apreciat implicarea angajaților Primăriei în implementarea proiectelor.
Printre unitățile de învățământ care au beneficiat de lucrări se numără Colegiul Energetic, Liceul Sanitar „Antim Ivireanu”, Școala Gimnazială Colonie, Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae”, Grădinița Traian, Liceul Tehnologic Ferdinand, Grădinița Cozia, Școala Gimnazială nr. 5, Grădinița nr. 14 și Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”.
La Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”, lucrările au avut un ritm mai lent, după ce, pe parcursul intervențiilor, au fost descoperite probleme care nu fuseseră prevăzute inițial în proiect. Printre acestea s-a numărat necesitatea înlocuirii pardoselilor și refacerii unor straturi deteriorate.
Primarul a precizat că partea finanțată prin PNRR este finalizată, însă mai sunt necesare aproximativ două săptămâni pentru executarea unor lucrări suplimentare suportate de municipalitate.
Până la finalizarea completă a intervențiilor, clasele de liceu ale Colegiului „Mircea cel Bătrân” își vor desfășura cursurile, la fel ca în anul școlar precedent, în spațiile Universității „Constantin Brâncoveanu”.
În total, cele 28 de proiecte finanțate prin PNRR reprezintă una dintre cele mai importante componente ale programului de investiții derulat în ultimii ani de administrația municipiului Râmnicu Vâlcea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • © 2026 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe