Performanță de excepție pentru Vâlcea! Darius Dobre, medalie de argint la Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială

miercuri, 19 august 2026

Performanță de excepție pentru Vâlcea! Darius Dobre, medalie de argint la Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială

Vâlcea urcă din nou pe podiumul marilor competiții internaționale. Darius Dobre, proaspăt absolvent al Colegiului Național de Informatică „Matei Basarab” din Râmnicu Vâlcea, a cucerit medalia de argint la Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială, desfășurată în perioada 2–8 august 2026, la Astana, în Kazahstan.

Competiția a reunit peste 400 de participanți din 103 țări, iar România s-a remarcat printr-un rezultat excelent. Lotul național, format din opt elevi, a obținut trei medalii de aur, două de argint și trei de bronz, clasând România pe locul 4 în clasamentul pe națiuni, după Rusia, China și Polonia.

Printre cei care au contribuit la această performanță se numără și vâlceanul Darius Dobre, un nume deja cunoscut prin rezultatele sale la competițiile școlare. Medalia de argint obținută la Astana confirmă pregătirea de excepție a tânărului absolvent și continuă tradiția performanțelor în informatică de la CNI „Matei Basarab”.

Colegiul vâlcean are, de altfel, o istorie importantă în competițiile internaționale. În 2014, Adrian Cătălin Badea, absolvent al aceleiași instituții de învățământ, cucerea medalia de aur la secțiunea juniori a Turneului Internațional de Informatică de la Shumen, Bulgaria.

La 12 ani distanță, o nouă generație duce numele Vâlcii pe podiumul internațional. Felicitări lui Darius Dobre și întregii echipe a României pentru rezultatul extraordinar!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • © 2026 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe