HOTĂRÂRE ȘOCANTĂ la Tribunalul Vâlcea! Judecătoarea Mioara Dumitrașcu, sub semnul întrebării în dosarul familiei din Bujoreni, cu doi copii mici, careia i s-a oprit apa...

miercuri, 12 august 2026

HOTĂRÂRE ȘOCANTĂ la Tribunalul Vâlcea! Judecătoarea Mioara Dumitrașcu, sub semnul întrebării în dosarul familiei din Bujoreni

Mioara Dumitrașcu ar fi trebuit să se abțina! Familia cu doi copii rămâne în centrul unui caz controversat, după răsturnarea soluției privind alimentarea cu apă

 

Cazul familiei Predescu din Bujoreni, rămasă fără apă în locuința în care trăiesc și doi copii mici, cunoaște o răsturnare de situație pe care Ziarul de Vâlcea o consideră aberantă, șocantă și strigătoare la cer.
Pe 12 august 2026, Tribunalul Vâlcea a admis apelurile formulate în dosarul nr. 8507/288/2026, având ca obiect ordonanță președințială, și a schimbat în parte hotărârea primei instanțe. Potrivit soluției publicate pe portalul instanțelor, Tribunalul a respins cererea de emitere a ordonanței președințiale în contradictoriu cu Virgil Marinescu, menținând soluția privind lipsa calității procesuale pasive a altor pârâți.
Cu alte cuvinte, soluția favorabilă familiei în litigiul privind alimentarea cu apă a fost răsturnată în apel.

O familie cu doi copii și o întrebare elementară: apa este sau nu o necesitate urgentă?

Ziarul de Vâlcea a prezentat anterior situația familiei Predescu. Potrivit declarațiilor acesteia, alimentarea cu apă fusese întreruptă, iar în locuință se aflau doi copii foarte mici – unul de 11 luni și unul de 4 ani.
Prima instanță apreciase că sunt întrunite condițiile pentru intervenția provizorie prin ordonanță președințială. Familia obținuse inclusiv încuviințarea executării silite.
Acum, Tribunalul Vâlcea a ajuns la o altă concluzie.
Dincolo de argumentele juridice care vor putea fi analizate integral după publicarea motivării, rămâne o realitate greu de ignorat: vorbim despre accesul unei familii, inclusiv al unor copii, la apă.
Iar aici apare întrebarea de bun-simț: dacă lipsirea unor copii de apă nu justifică o intervenție judiciară provizorie și urgentă, atunci ce situație o mai justifică?

Judecătoarea Mioara Dumitrașcu și legătura cu Bujoreni: nu acuzăm, dar întrebările trebuie puse!

Există însă un element suplimentar care, în opinia noastră, merită discutat public tocmai pentru protejarea încrederii în actul de justiție.
Din declarația de avere prezentată redacției rezultă că judecătoarea Mioara Dumitrașcu deține, împreună cu soțul său, mai multe terenuri în comuna Bujoreni, dobândite în anii 2005 și 2017, fiind indicat inclusiv domiciliul în Bujoreni.
În același timp, una dintre persoanele centrale ale litigiului este dezvoltatorul imobiliar Virgil (Bebe) Marinescu din aceeasi localitate, Bujoreni!

Din această perspectivă, considerăm că judecătoarea Mioara Dumitrașcu ar fi trebuit să analizeze foarte serios posibilitatea abținerii, tocmai pentru a elimina orice suspiciune publică legată de eventuale raporturi de proximitate, cunoaștere, prietenie într-o comunitate relativ restrânsă precum Bujoreni.
Nu afirmăm că asemenea raporturi există. Întrebăm dacă există și considerăm că situația merită lămurită.

Dar judecătorul Adrian Dăescu?

Celălalt magistrat indicat ca făcând parte din complet, judecătorul Adrian Dăescu, nu apare, din informațiile pe care le avem în acest moment, într-o situație similară.
Suntem însă convinși că și domnia sa trebuie să explice, prin argumentele juridice ale hotărârii, cum s-a ajuns la o soluție atât de radical diferită față de cea pronunțată anterior???!!!

AVETI COPII, STIMATI MAGISTRATI, DACA ATI FI AJUNS IN ACEEASI SITUATIE, SA NU AVETI APA SAPTAMANI INTREGI?! VA LIPSESTE EMPATIA?!

Poate că Daescu s-a lăsat convins de interpretarea "juridică" a colegei.
Vom citi motivarea.
Și o vom publica și analiza.
Marinescu câștigă apelul. Familia rămâne cu problema

Dincolo de formulele juridice, cazul lasă însă în urmă o întrebare fundamentală:
Cum poate ajunge o familie cu doi copii mici, care reclamă că a rămas fără apă, să obțină inițial protecție provizorie în instanță, pentru ca ulterior această protecție să fie înlăturată în apel?

Ziarul de Vâlcea solicită public clarificări

Vom solicita Tribunalului Vâlcea informațiile publice privind compunerea completului și vom analiza motivarea imediat ce aceasta va deveni disponibilă.
De asemenea, considerăm necesară clarificarea unei chestiuni simple: a existat sau nu vreun raport personal, profesional, patrimonial ori de altă natură între magistratul Mioara Dumitrașcu și Virgil Marinescu care, potrivit legii, ar fi putut impune abținerea?
Până la existența unor dovezi, răspunsul nu poate fi presupus.
Dar întrebarea este legitimă.
Iar într-un stat de drept, asemenea întrebări nu trebuie ascunse sub preș.

Ziarul de Vâlcea va continua documentarea acestui caz și va solicita puncte de vedere tuturor persoanelor implicate. Dreptul la replică al judecătorilor menționați, al lui Virgil Marinescu, al APAVIL SA și al celorlalte părți este garantat și va fi publicat integral.

Tiberiu Pîrnău

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • © 2026 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe