
EȘEC POLITIC LA VÂLCEA! Centralele Turceni și Craiova rămân să funcționeze pe cărbune, CET Govora este împins spre închidere înainte ca noul CET să fie gata
Ceea ce la Vâlcea ni s-a prezentat luni întregi aproape ca o fatalitate – închiderea producției pe cărbune – în alte județe s-a dovedit negociabil. Guvernul a decis menținerea în funcțiune a unor capacități pe lignit de la Turceni și Craiova după termenul de 31 august 2026.
Întrebarea pentru politicienii
vâlceni este inevitabilă: dacă pentru alții s-a putut, de ce pentru CET Govora nu s-a putut obține o soluție de tranziție până la punerea în funcțiune a noului CET?
Decizia Guvernului de vineri ar trebui să provoace o discuție serioasă la Vâlcea. Capacitățile Craiova 1 și 2 vor putea continua producția până la sfârșitul trimestrului II din 2027, iar grupul Turceni 5 până la sfârșitul trimestrului I din 2028.
Exact acele capacități pe care România se angajase, prin PNRR, să le scoată din exploatare până la 31 august 2026.
Așadar, termenul de 31 august nu era un zid imposibil de trecut. Atunci când au existat argumente și suficientă presiune instituțională, Guvernul a găsit o soluție.
Dar Vâlcea?
La Vâlcea, CET Govora ajunge la același termen critic de 31 august, în condițiile în care noua capacitate energetică menită să asigure viitorul sistemului centralizat de termoficare din Râmnicu Vâlcea nu este încă pusă în funcțiune.
Cu alte cuvinte, exact aici ar fi fost nevoie de o perioadă de tranziție: vechiul CET să rămână funcțional până când noul CET putea prelua efectiv producția.
Nu încă un an de dragul cărbunelui. Nu menținerea artificială la nesfârșit a unei tehnologii vechi. Ci câteva luni de siguranță pentru populație și pentru sistemul de termoficare.
Vâlcenii au dreptul să întrebe parlamentarii județului, conducerea Consiliului Județean, Primăria Râmnicu Vâlcea și reprezentanții partidelor aflate sau care s-au aflat la guvernare:
Ce demersuri concrete au făcut pentru menținerea CET Govora până la pornirea noului CET?
De ce nu s-a cerut și obținut pentru Vâlcea o derogare sau o soluție tranzitorie comparabilă cu cea acordată altor capacități energetice?
De ce s-a ajuns ca vechea capacitate să fie împinsă spre oprire înainte ca alternativa construită cu sute de milioane de lei din fonduri europene să fie complet funcțională?
Guvernul însuși justifică menținerea centralelor de la Turceni și Craiova prin deficitul hidrologic, temperaturile ridicate, creșterea consumului, producția redusă din surse regenerabile și riscul limitării importurilor în cazul unei crize energetice regionale.
Dacă securitatea energetică reprezintă un argument suficient de puternic pentru Dolj și Gorj, de ce securitatea termică a municipiului Râmnicu Vâlcea nu a generat aceeași mobilizare politică?
Vâlcea avea nevoie de o punte, nu de improvizații
Situația este cu atât mai greu de explicat cu cât noul CET reprezintă tocmai soluția pe termen lung. Nimeni nu putea pretinde funcționarea vechii centrale la infinit.
Era însă elementar ca tranziția să fie făcută fără goluri: oprești vechea capacitate după ce noua capacitate este funcțională, testată și capabilă să furnizeze agent termic.
În schimb, Vâlcea riscă să intre într-o perioadă de improvizații, achiziții de energie termică de la producători privați și presiune financiară asupra sistemului local.
Iar nota de plată poate ajunge, într-o formă sau alta, tot la cetățean.
Turceni și Craiova demonstrează că se putea
Decizia Guvernului din 28 august schimbă fundamental perspectiva asupra situației de la Vâlcea.
Nu mai poate fi invocat simplist argumentul: „PNRR ne obligă, nu avem ce face”.
Guvernul tocmai a demonstrat că, atunci când consideră necesar pentru securitatea sistemului energetic, poate amâna termenele și poate menține temporar în producție capacități pe lignit.
La Vâlcea ar fi trebuit cerut un lucru simplu și logic: CET Govora să rămână în funcțiune strict cât era necesar pentru ca noul CET să devină operațional.
Faptul că această continuitate nu a fost asigurată reprezintă un eșec politic și administrativ care trebuie explicat public.
Pentru că întrebarea zilei nu mai este dacă „se putea”.
După decizia privind Turceni și Craiova, știm că se putea negocia.
Întrebarea este de ce politicienii Vâlcii n-au fost în stare să o facă și pentru Vâlcea.
Tiberiu Pîrnău
Web Design by DowMedia