Sparle si soparle, 29.07.2026

miercuri, 29 iulie 2026

Se spune că o tânără mămică, după ce a născut la Maternitatea din Râmnicu Vâlcea, ar fi ales să-i dea bebelușului... numele de familie al celebrului „Vecin”. Dacă vestea se confirmă, avem de-a face cu un fenomen social fără precedent și, probabil, cu un caz demn de studiat de sociologi, istorici și... de reprezentanții Cărții Recordurilor. La o vârstă la care majoritatea își numără nepoții și își caută ochelarii prin casă, „Vecinul” pare să numere... admiratoarele. O asemenea „viralitate” la aproape un secol de viață este o performanță rar întâlnită.

Manelistul Adi de la Vâlcea ar fi fost păgubit într-un dosar care vizează o presupusă rețea specializată în introducerea în România a unor autoturisme de lux provenite din infracțiuni comise în Spania și comercializate pe baza unor documente false. Potrivit anchetatorilor, artistul ar fi cumpărat în 2021 un Land Rover Defender First Edition, oferind la schimb un Chevrolet Corvette C7 și achitând încă 10.000 de euro. Ulterior, procurorii au susținut că actele de proveniență ale mașinii ar fi fost falsificate, iar cântărețul a ajuns parte civilă în proces.

Una dintre cele mai puternice companii din județul Vâlcea, DIANA SRL, nu mai are domiciliul fiscal în municipiul Râmnicu Vâlcea. Potrivit evidențelor ANAF, domiciliul fiscal al societății este în prezent în comuna Bujoreni, strada Bujoreni nr. 110, în timp ce sediul social rămâne pe Calea lui Traian din Râmnicu Vâlcea.  Mutarea domiciliului fiscal este o decizie perfect legală, însă are și o dimensiune economică importantă pentru comunitatea care găzduiește această înregistrare fiscală. DIANA SRL este una dintre cele mai mari firme din județ, cu o cifră de afaceri de aproape 425 de milioane de lei, un profit de peste 15,7 milioane de lei și aproximativ 700 de angajați, fiind un contribuabil de prim rang în economia vâlceană.

Consilierul local Virgil Pîrvulescu, supranumit "invinsul de serviciu al politicii locale" (a pierdut trei randuri de alegeri locale si parlamentare) și-a construit în ultimii ani imaginea unui adversar declarat al dezvoltărilor imobiliare controversate din Râmnicu Vâlcea. În ședințele Consiliului Local și în intervențiile publice, acesta a criticat tranzacții, a acuzat existența unor relații privilegiate între dezvoltatori și administrație și a cerut transparență totală în domeniul imobiliar.
Însă documentele analizate de  Ziarul de Vâlcea arată că și familia consilierului local apare la capătul unui circuit imobiliar complex, care ridică numeroase semne de întrebare și care merită explicat opiniei publice.

Compania Katar Conneg SRL din Negrești, județul Vaslui, unul dintre constructorii cu cea mai spectaculoasă ascensiune din România în ultimii ani, a câștigat unul dintre cele mai importante contracte de investiții derulate în această perioadă de Consiliul Județean Vâlcea. Firma va executa lucrările de reabilitare, modernizare și dotare a Secției exterioare de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie din Călimănești, valoarea contractului fiind de 23.776.463,13 lei fără TVA. În spatele succesului economic al companiei se află însă și un episod controversat. Potrivit unei investigații publicate de Jurnalul, fondatorul Katar Conneg, Bogdan Cioncu, a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Iași la doi ani de închisoare cu suspendare într-un dosar instrumentat de DNA privind folosirea unor documente false pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene. Dosarul viza un proiect de amenajare a unui parc în municipiul Huși, unde, conform hotărârii instanței, au fost depuse facturi și situații de lucrări cu valori supraevaluate, ceea ce a dus la obținerea nelegală a sumei de 686.399 de lei din fonduri europene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • © 2026 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe