
Senatorul Andra Bică: Reducerea veniturilor profesorilor și medicilor ar agrava criza din educație și sănătate
Senatorul PSD de Vâlcea, Andra Bică, critică ferm scenariile privind diminuarea veniturilor profesorilor și medicilor, avertizând că astfel de măsuri ar avea consecințe grave asupra a două dintre cele mai importante sisteme publice. Parlamentarul susține că, într-o perioadă în care România se confruntă cu un deficit acut de cadre didactice și personal medical, statul ar trebui să adopte politici care să încurajeze păstrarea specialiștilor în țară, nu să îi descurajeze prin reducerea veniturilor.
Potrivit senatorului, educația și sănătatea reprezintă investiții strategice pentru viitorul României și nu pot fi tratate doar prin prisma echilibrării bugetului.
„Este inacceptabil ce se întâmplă în aceste zile cu profesorii și medicii din România. Legea salarizării nu trebuie să îi nedreptățească tocmai pe cei care susțin două dintre cele mai importante domenii ale statului: educația și sănătatea.
În timp ce România se confruntă cu un deficit de cadre didactice și de personal medical, cu dificultăți în atragerea tinerilor către aceste profesii și cu plecarea specialiștilor în străinătate, soluția nu poate fi diminuarea veniturilor profesorilor și medicilor. O astfel de măsură nu rezolvă problemele sistemului, ci riscă să le adâncească.
România se confruntă de ani de zile cu lipsa profesorilor și a medicilor. În multe școli este tot mai greu să fie ocupate posturile, iar în numeroase spitale deficitul de personal pune o presiune uriașă asupra celor care au rămas în sistem și afectează accesul pacienților la servicii medicale. În același timp, mulți profesori și medici au ales să plece în străinătate sau să își schimbe profesia în căutarea unor venituri și condiții de muncă mai bune. În loc să căutăm soluții pentru a-i păstra în România, ajungem să discutăm despre diminuarea veniturilor lor.
Profesorii formează generațiile care vor construi România de mâine. Medicii sunt cei cărora le încredințăm sănătatea și viața noastră. Tocmai de aceea, este profund nedrept ca ei să fie puși în situația de a suporta consecințele unor decizii bugetare.
Ca senator, nu pot fi de acord cu o astfel de abordare. Îi asigur pe toți profesorii și pe toți medicii din România că nu voi fi niciodată de acord cu asemenea decizii. Nu voi accepta niciodată ca veniturile lor să fie diminuate și voi susține, de fiecare dată, măsuri care respectă munca, responsabilitatea și rolul esențial pe care îl au în societate.
Când ajungi să reduci veniturile celor care educă și salvează vieți, problema nu mai este la profesori sau la medici. Problema este la deciziile pe care le iei. Iar eu nu voi fi niciodată de partea unor astfel de decizii”, a declarat senatorul Andra Bică.
În opinia parlamentarului vâlcean, orice reformă a sistemului de salarizare trebuie să urmărească eficientizarea cheltuielilor publice fără a afecta categoriile profesionale care asigură funcționarea serviciilor esențiale ale statului. Andra Bică susține că profesorii și medicii trebuie sprijiniți și respectați, nu transformați în principalii suportatori ai măsurilor de austeritate.
Web Design by DowMedia