
O nouă sesizare transmisă autorităților din Râmnicu Vâlcea reclamă modul în care funcționează o unitate de tip bar/cafenea situată la parterul unui bloc de locuințe de pe strada Mihai Viteazu nr. 45, în zona fostului bloc Oltchim 3, vizavi de Dispeceratul CET.
Potrivit documentului, persoana care a formulat reclamația susține că, de la deschiderea localului, liniștea locatarilor ar fi afectată aproape zilnic de muzică la volum ridicat și de grupurile de persoane care rămân în fața localului inclusiv după ora 22.00.
În aceeași sesizare se mai arată că programul de funcționare al unității nu ar fi afișat la vedere, iar terasa amenajată în exterior ar ocupa un spațiu comun al proprietarilor și o cale de acces către bloc. Reclamantul solicită autorităților să verifice dacă această amenajare respectă prevederile legale.
Sesizarea a fost transmisă către Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, Poliția Locală și Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vâlcea, fiind trimisă spre informare și către Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea, Ministerul Afacerilor Interne și mai multe publicații locale.
Printre solicitările adresate instituțiilor se numără:
Până la această dată, autoritățile nu au făcut public un punct de vedere și nici rezultatele unor eventuale controale. În măsura în care instituțiile competente vor transmite răspunsuri oficiale, acestea vor fi prezentate într-un material ulterior.
Precizare: Articolul reflectă exclusiv conținutul unei sesizări transmise autorităților și nu reprezintă o constatare a unor încălcări ale legii. Eventualele nereguli urmează să fie verificate de instituțiile abilitate.
Foto ilustrativa
Web Design by DowMedia